Companii

Amway: 16,5 milioane de dolari din vanzari directe

14.03.2005, 00:00 75


Compania de vanzari directe Amway Romania mizeaza, in acest an, pe o crestere a vanzarilor la peste 16,5 milioane dolari, de la nivelul de 15 milioane dolari (12 mil. euro) inregistrat in 2004, pe fondul lansarilor de produse noi si promovarii celor aflate deja in portofoliu.


"Anul acesta cresterea vanzarilor va fi sustinuta in principal de lansarea, la inceputul acestui an, a sistemului de filtrare a apei - eSpring. In trei luni, am vandut circa 800 de sisteme, depasind nivelul estimat la inceput", a declarat directorul de marketing al firmei, Teodor Dragan.


El a precizat ca anul acesta vor mai fi lansate 40-50 de produse, atat noi, cat si pentru completarea unor game deja existente.


Dragan a spus ca aproximativ 35% din vanzarile Amway sunt realizate prin magazinul virtual vebso, care permite distribuitorilor sa consulte catalogul de produse si sa comande online. In prezent, compania are un portofoliu de 500 de produse care cuprinde cosmetice, suplimente alimentare, produse de ingrijire a locuintei, vase de gatit, precum si confectii.


"Cel mai dinamic segment de produse al Amway este cel al suplimentelor alimentare, care au o pondere de 19-20% in vanzarile totale", a mai spus Dragan.


Amway este o companie de vanzari directe, realizate prin intermediul intreprinzatorilor privati, pentru care principala conditie sa devina distribuitori este sa isi infiinteze o firma.


Compania are peste 20.000 de distribuitori la nivel national, principalii concurenti fiind Avon, Oriflame si Zepter.
Amway face parte din grupul american Alticor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels