Companii

Bermo Group Arad ia 5 mil. euro de la Bancpost pentru proiecte imobiliare

23.07.2007, 17:55 60

Compania imobiliara Bermo Group Arad va contracta un imprumut de circa cinci milioane de euro de la Bancpost pentru finantarea a doua proiecte imobiliare in Arad. Imprumutul va include o suma de 4,7 milioane euro pentru finantarea celor doua proiecte, precum si o linie de credit de 235.000 de euro, pentru capital de lucru, potrivit unui anunt al firmei publicat in Monitorul Oficial. Decizia contractarii creditului a fost aprobata de actionari in luna iunie. Tot in luna iunie, actionarii Bermo Group au decis majorarea capitalului social cu 158.000 lei, la 1,08 milioane lei, prin subscrierea a 1,5 milioane de actiuni de catre actionarul Daniel Valentin Morar. Firma a fost infiintata in anul 2004 si este controlata de Imotrust Arad, care detine 58,2% din capital, un alt asociat important fiind o persoana fizica, Daniel Valentin Morar, cu o participatie de 41,7 %. Firma Cadastru Grup Romania si Adrian Victor Chebeleu au detineri mici, de circa 0,1% din capital. Bermo Group a dezvoltat o serie de proiecte rezidentiale, toate in Arad.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels