Peste 40 de tranzacţii importante s-au semnat în 2019 pe piaţa din România, valoarea cumulată a acestora depăşind 2 mld. euro, conform calculelor ZF pe baza datelor din piaţă. Deşi anul a început timid, cu un prim trimestru mult sub nivelul din primele trei luni din 2018, piaţa de M&A şi-a revenit treptat pentru ca în ultimele săptămâni din noiembrie şi primele din decembrie să curgă cu anunţuri privind noi şi noi dealuri. Situaţia poate fi explicată prin faptul că investitorii vor să încheie negocierile până la finalul anului astfel că multe discuţii începute acum mai multe luni se concretizează acum.
Cea mai mare „tranzacţie“ a anului dintre cele identificate de ZF este de fapt o nouă majorare de capital pentru unicornul UiPath, majorarea de 500 mil. euro (560 mil. dolari) ducând evaluarea companiei la peste 6 mld. euro (7 mld. dolari). Podiumul este completat de o nouă mutare din imobiliare, şi anume, AFI Properties cumpără cu 290 mil. euro birourile NEPI-Rockcastle, în cea mai mare tranzacţie din istoria pieţei locale de birouri.