Companii

Carrefour este primul chiriaş al Korona Mall, dezvoltat de firma poloneză Echo Investment în Braşov

Carrefour este primul chiriaş al Korona Mall, dezvoltat de firma poloneză Echo Investment în Braşov

Autor: Cristina Cuncea

01.10.2012, 14:02 509

Suprafaţa închiriată de Carrefour reprezintă circa un sfert din prima fază a centrului comercial, programată să aibă 35.000 de metri pătraţi. În a doua etapă vor fi construiţi 10.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale. Complexul va avea 1.400 de locuri de parcare.

Încheierea acordului dintre Echo Investment şi Carrefour marchează începerea procesului de închiriere a centrului comercial, se arată într-un comunicat al companiei poloneze.

"În prezent, suntem în curs de negociere cu cele mai importante branduri de modă. Investiţia se află într-un stadiu avansat din punct de vedere administrativ şi în curând vom începe discuţiile privind finanţarea", a declarat, în comunicat, Marcin Materny, directorul departamentului shopping centers - foreign projects în cadrul Echo Investment.

Tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle România.

"Judecând după populaţie, puterea de cumpărare şi centrele comerciale existente în oraş, Braşov este unul dintre puţinele oraşe din România care este încă subdezvoltat din punct de vedere al stocului de spaţii comerciale moderne", a precizat Andrei Văcaru, şeful departamentului de retail al Jones Lang LaSalle, care a asistat Echo Investment în tranzacţie.

Compania imobiliară poloneză Echo Investment a anunţat în urmă cu două săptămâni că va începe în curând lucrările de construcţie a mall-ului Korona din Braşov, pentru care a mai achiziţionat recent încă două terenuri de 9.000 metri pătraţi, finalizarea fiind stabilită pentru ultima parte din 2014. Compania mai deţine în Braşov un teren de 4,5 hectare, cumpăarat în 2007.

Proiectul a fost anunţat în 2008, când investitorul spunea că vrea să aloce 150 milioane de euro, construcţia fiind însă amânată din cauza lipsei surselor de finanţare.

Prima fază a complexului va fi finalizată anul viitor, urmând ca la finele anului 2014 centrul comercial să fie complet funcţional.

Echo Investment este o companie controlată în proporţie de 40% de omul de afaceri polonez Michal Solowow, care deţine în România şi compania Diana Forest, prin intermediul Barlinek.

În Braşov au fost anunţate mai multe proiecte de centre comerciale, încă de dinaintea crizei financiare, dintre care Corall (Cora), Riofisa Center (47.000 mp, Riofisa & Ţiriac Holding), IUS (41.000 mp, Immoeast), Roua Retail Park (Immoeast), extindere a galeriei Carrefour de către NEPI (livrare 2014).

De asemenea, pentru anul viitor este programată livrarea Coresi Shopping Center, dezvoltat de Immochan pe terenul fostei platforme Tractorul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO