Din 2013 până acum, Fabryo şi-a crescut an de an numărul de angajaţi, după cum arată datele de la Ministerul de Finanţe. Începând din 2011, valoarea profitului a fost şi ea în continuă creştere, fiind înregistrate chiar şi creşteri mai mari de 100%.
Fabryo a investit deja anul acesta 300.000 de euro într-o nouă filială, amplasată în localitatea Cetin din judeţul Timiş, de unde se vor realiza vânzări directe către companiile din retail, dar şi către parteneri constructori.
Anul trecut, compania a investit în extinderea spaţiilor de depozitare cu peste 2.500 de paleţi. Tot în 2016, Fabryo a deschis circa 25 de locuri de muncă noi.
Piaţa de acoperiri decorative a crescut cu 5-8% în 2016 faţă de 2015, iar aşteptările sunt pentru păstrarea acestui ritm şi în 2017.
La începutul anului 2013, producătorul de vopsele şi tencuieli decorative Fabryo, controlat de fondul de investiţii Oresa Ventures, a încheiat procesul de fuziune cu producătorul de materiale şi finisaje pentru construcţii Atlas Paints, desprins din compania Atlas Corporation, a grecului John Sitinas.