Companii

Consilieri din epoca Năstase, specialişti în autocunoaştere, licenţiaţi la Litere şi secretare din Cobadin sunt oamenii statului în CA-urile din apărare şi industrie navală

Companiile din subordinea Ministerului economiei, cu excepţia celor listate, sunt în continuare opace, pe multe dintre paginile de prezentare a firmelor nefiind încărcate CV-urile celor din conducere, neexistând poze sau alte informaţii

Companiile din subordinea Ministerului economiei, cu excepţia celor listate, sunt în continuare opace, pe multe dintre paginile de prezentare a firmelor nefiind încărcate CV-urile celor din conducere, neexistând poze sau alte informaţii

Autor: Roxana Petrescu

18.12.2015, 00:08 4834

Ministerul Economiei, entitate condusă de Costin Borc, fost director general al CRH România (Lafarge), a publicat pe site-ul propriu o listă cu toate companiile din portofoliu, cu informaţii despre deţinerea pe care o are statul, conducere şi componenţa consiliilor de administraţie, aceasta fiind una dintre primele măsuri de transparentizare luate de instituţie.

Sunt listate în total 63 de companii, de la transportatorii de energie şi gaze, Transelectrica şi Transgaz, până la şantiere navale, companii din industria apărării, din zona turismului, dar şi companiile care se zbat în insolvenţă, cum ar fi cazul Oltchim.

În contextul în care discuţiile despre instituirea în cadrul com­paniilor de stat a unor echipe de manageri şi administratori perfor­manţi sunt la ordinea zilei, CA-urile firmelor patronate de Ministerul Economiei încă mai ascund sur­prize, dovedind astfel că guvernanţa corpo­rativă este în conti­nuare, în unele cazuri, doar un refren la modă. Mai mult, deşi noua con­ducere a Ministerului Economiei face eforturi pentru trans­pa­rentizarea institu­ţiei, companiile din subordine, cu excepţia celor listate, sunt în continuare opace, pe multe dintre paginile de prezentare a firmelor nefiind încărcate CV-urile celor din conducere. Astfel, majoritatea informaţiilor dispo­nibile despre competenţele oame­nilor care conduc companii precum Romarm sau Şantierul Naval 2 Mai Mangalia provin din presa locală sau din CV-uri neactualizate.

 

De la comunicare, la apărare

Spre exemplu, în consiliul de admi­nistraţie al producătorului de armament, tehnică militară şi muniţie Romarm se află şi Anca Nicoleta Alexandrescu, fost con­silier pe probleme de comunicare al lui Adrian Năstase, fost secretar de stat în cadrul cancelariei lui Victor Ponta. Anca Nicoleta Alexandrescu face parte şi din consiliul de admi­nistraţie al IOR, companie spe­cializată în prelucrarea sticlei optice pentru realizarea de aparatură optomecanică.

„Toate informaţiile legate de activitatea mea şi de CV-ul meu le găsiţi pe site-ul Guvernului“, a precizat prin intermediul unui mesaj Anca Nicoleta Alexandrescu. CV-ul său însă nu mai este disponibil pe pagina Guvernului.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, în 2014, Romarm a avut un business de 104,3 milioane de lei şi un profit net de 0,3 milioane de lei, în timp ce IOR a avut un rulaj de 12,6 milioane de lei şi un profit net nesemnificativ (7.160 de lei).

Lucica Diaconescu are şi ea un loc în consiliul de administraţie al Romarm, ea ocupând o funcţie similară şi în cadrul Aeroportului din Suceava. De altfel, a devenit o tradiţie în companiile de stat ca o persoană să se transforme în „colecţionar“ de poziţii în consiliile de administraţie ale unor companii cu obiecte de activitate complet diferite.

 

Sondaje de opinie „explozive“

La Fabrica de Pulberi Făgăraş, singurul producător local de explozivi de mare putere şi propulsoare solide, din consiliul de administraţie face parte şi Maricica Luminiţa Cosa, consilier judeţean din Bacău. Printre competenţele care o „recomandă“ în funcţia de admi­­nistrator al singurului pro­ducător de explozivi din România este şi funcţia de supervisor în cadrul Synovate, firmă specializată în realizarea de sondaje de opinie şi cercetare a pieţei, poziţie din care era direct responsabilă de formarea echipei de agenţi de interviu. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Fabrica de Pulberi Făgăraş a avut anul trecut un business de 2,38 milioane de lei şi pierderi de 0,5 milioane de lei.

La IAR Ghimbav, producătorul de componente pentru elicoptere, din structura consiliului de admi­nistraţie face parte şi Răzvan Popa, care, potrivit presei locale, a ocupat fotoliul de viceprimar în Braşov. Afacerile IAR s-au dublat în pri­mele nouă luni din 2015 faţă de ace­eaşi perioadă a anului trecut, ajun­gând la 60,8 mil. lei, iar profitul net a crescut la 31,6 mil. lei, de la 1,2 mil. lei în primele nouă luni din 2014.

 

Psihodiagnoza avioanelor

Nici consiliul de administraţie al Avioane Craiova, companie spe­cializată în producţia şi reparaţia de aeronave, nu a fost scutit de numirile politice. Mircea Daniel Bădoi, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Dolj, face parte din structura care super­vizează managementul companiei. Stelian Bărăgan, consilier judeţean din Dolj, face parte şi el din consiliul de administraţie al Avioane Cra­iova. Potrivit CV-ului său, Bărăgan a ocupat funcţia de secretar în comisia de specialitate pentru amenajarea şi dezvoltarea rurală din cadrul Consiliului Judeţean Dolj şi a fost şi coordonator al unui centru de consiliere din cadrul Universităţii din Craiova.

Din această funcţie, el a „acor­dat servicii de consiliere privind autocunoşaterea/autoeva­luarea, evaluarea psihologică pertinentă printr-un nivel superior al activităţii de psihodiagnoză în urma utilizării bateriilor de teste psihologice.“

„Am câteva CA-uri“, a spus Bărăgan întrebat fiind cum îl recomandă experienţa profesională de până acum pentru un loc în CA-ul Avioane Craiova. „Eu sunt inginer în mecatronică şi pregătesc acum doctoratul“, a completat Bărăgan. Potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor, Avioane Craiova a înregistrat anul trecut un business de 20,8 milioane de lei şi pierderi de 9,1 milioane de lei.

 

Literatură la şantierul naval

Presa locală a relatat şi ea mai multe cazuri de numiri politice la conducerea companiilor de stat.

Spre exemplu, presa din Constanţa a relatat că la Şantierul Naval 2 Mai Mangalia a fost numită recent în consiliul de administraţie Raluca Ariton. Potrivit infor­maţiilor disponibile, Raluca Ariton este licenţiată a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi ar avea 24 de ani. Şantierul Man­galia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 914 mil. lei, în scădere cu 23% faţă de 2013, şi pierderi record de 700 milioane de lei, de aproape şapte ori mai mari decât în 2013.

Litoral SA, o firmă care anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri zero şi care acum nu are un director general, are în schimb un consiliu de administraţie din care face parte şi Daniela Florentina Mastromarino. Potrivit presei locale, aceasta a ocupat funcţia de secretară în primăria din Cobadin pentru ca apoi să avanseze în funcţia de şef serviciu în cadrul Direcţiei Generale de Control şi Autorizare (DGCAT) din Autoritatea Naţională pentru Turism.

În total, Ministerul Economiei a publicat pe site-ul său consiliile de administraţie din cadrul tuturor celor 63 de companii pe care le mai are în portofoliu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO