Companii

Dragoş Bîlteanu vrea să construiască 40 de blocuri în cartierul Militari, cu peste 1.700 de apartamente

Dragoş Bîlteanu vrea să construiască 40 de blocuri...

Autor: Bogdan Alecu

21.03.2018, 00:07 16113

Omul de afaceri Dragoş Bîlteanu, prin firma H4L De­velop­ment, vrea să demareze anul acesta proiectul rezi­denţial West Garden de pe b-dul Iuliu Maniu din Capitală, pe terenul fostei fabrici de saltele Victoria. Investiţia va fi de 30 de milioane de euro în prima fază. Dragoş Bîlteanu a condus între 2012 şi 2014 SIF Banat-Crişana şi Rom­energo între 2008 şi 2012.

El a cumpărat anul trecut terenul de 6,3 hectare din car­tierul Militari, într-o tranzacţie evaluată, potrivit cal­culelor ZF, la circa 7-10 milioane de euro, în condiţiile în care în zonă terenurile sunt tranzacţionate la circa 120-200 de euro metrul pătrat, în funcţie de suprafaţă, poziţie şi dis­tan­ţa până la metrou. Construcţia pro­iec­tu­lui va demara efectiv în luna octom­brie a acestui an.

Oficial, proiectul este repre­zen­tat de Liviu Ioneanu şi Ionuţ Bîltea­nu, amândoi în calitate de Co-CEO ai H4L Development.

„Ansamblul rezidenţial West Garden se va construi în Bucu­reşti, în zona de vest a oraşului, (vi­zavi de Mi­li­tari Shopping Center), aproape de staţia de me­trou Preciziei. Ansamblul va avea peste 40 de blocuri şi peste 1.700 de apartamente. Am gândit 1.800 de lo­curi de parcare, toate sub­te­ra­ne (cel puţin unu pentru fiecare apar­ta­ment) şi am proiectat totul astfel încât maşinile să fie departe de spa­ţi­ile verzi şi de grădinile interioa­re. Esti­măm că valoarea investiţiei va fi în primă fază de peste 30 de milioa­ne de euro“, a spus Liviu Ioneanu.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO