Companii

Elit Cugir a castigat anul trecut 8 milioane de euro

02.05.2006, 00:00 65

Compania Elit Cugir, detinuta de omul de afaceri Dorin Mateiu, va investi 10 milioane de euro in acest an intr-o noua fabrica de procesare a carnii in Alba-Iulia.

Producatorul de mezeluri, care detine o fabrica in Cugir (judetul Alba), a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de 138 de milioane de lei (38,3 mil. euro), in crestere cu 32% in lei fata de 2004.

"Am incheiat anul trecut cu un profit de 29 de milioane de lei (8 mil. euro)", a declarat pentru Ziarul Financiar Dorin Mateiu, presedinte si actionar majoritar al companiei.

In 2004, Elit Cugir a raportat un profit de 15,3 milioane de lei (3,8 mil. euro ).

"Urmarim in permanenta cresterea capacitatilor de productie. Bugetul pe care-l alocam in acest an pentru investitii depaseste 10 milioane de euro", a mai spus Mateiu.

Presedintele Elit Cugir a mai aratat ca pentru sustinerea programelor de investitii compania a apelat la credite bancare, la programe Sapard, dar si la reinvestirea profitului.

"Anul trecut am investit 4 milioane de euro pentru a achizitiona utilaje de productie performante, o parte din aceasta investitie, circa un milion de euro, fiind realizata din fonduri Sapard", a mai spus Mateiu.

Compania produce mezeluri sub brandul Elit, cea mai mare parte a vanzarilor fiind realizate in Transilvania, Banat si Oltenia, dupa cum spune presedintele companiei.

"Piata produselor procesate din carne se dezvolta intr-un ritm alert, insa va fi din ce in ce mai greu de rezistat pe aceasta piata odata cu dezvoltarea marilor lanturi de supermarketuri si hipermarketuri care dicteaza modalitatile de vanzare", spune Mateiu. El precizeaza ca ponderea vanzarilor in aceste lanturi pentru compania sa este destul de redusa.

Elit este o investitie pornita de la zero de omul de afaceri Dorin Mateiu din Alba- Iulia, iar numarul de angajati ai companiei a ajuns de la 340 in 2004 la aproape 600 la sfarsitul anului trecut.

Mateiu mai detine actiuni la compania Mercado din Alba-Iulia si este asociat unic la Mado SRL, prima cu activitati in industria alimentara, iar cea de-a doua este specializata in transport intern si international.

La inceputul acestui an pe piata mezelurilor s-a produs o mutare importanta, dupa ce grupul Caroli Foods, al doilea jucator de pe aceasta piata, a achizitionat producatorul clujean Maestro, o afacere dezvoltata de doi oameni de afaceri clujeni, Dorel Goia si Horia Ciorcila. Potrivit unor surse din piata, tranzactia s-a ridicat la 5 milioane de euro.

Achizitiile nu se vor opri aici, mai ales ca gigantul american Smithfield, al carui plan de investitii in Romania depaseste 800 de milioane de dolari, s-a aflat inca de anul trecut in discutii pentru preluarea unui "producator cu nume".

Un loc important pe piata il vor juca din acest an si germanii de la Reinert, care au demarat o investitie de peste 15 mil. euro in constructia unei fabrici de mezeluri langa Brasov.

Una dintre cele mai importante tendinte manifestate de piata in ultimii ani se refera la scaderea ponderii micilor producatori in totalul productiei. Daca marii producatori reprezentau 50% din piata in 2004, anul trecut ei au ajuns la 60%, ritmul fiind estimat sa creasca dupa aderarea la Uniunea Europeana.

Anul trecut, piata produselor procesate din carne de porc s-a ridicat la 600 de milioane de euro, potrivit estimarilor principalilor jucatori din industrie.

Patru dintre primii cinci jucatori din piata mezelurilor sunt afaceri de familie: Cristim Bucuresti, Aldis Calarasi, Angst si Caroli. Singurul jucator care face parte dintr-un grup international este Tabco-Campofrio, detinut de spaniolii de la Campofrio Alimentacion. dana.ciriperu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels