România a fost aproape de un blackout de doua ori, în 2019, atunci când Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a fost oprită, în 18 septembrie şi încă o dată la începutul anului, a declarat, vineri, Frank Neel, membru al Directoratului OMV Petrom.
Neel a precizat, în cadrul unei conferinţe de profil, că aceste două situaţii de blackout au apărut pe fondul lipsei de investiţii în centrale şi pentru că nu există posibilitatea încheierii unor contracte pe termen lung.
Nuclearelectrica a anunţat, acum câteva zile, că Unitatea 1 de la CNE Cernavodă a fost oprită controlat pentru efectuarea unor lucrări de remediere la un parametru de proces.