Expur, una dintre cele mai mari companii producătoare de ulei şi biodisel din România, filiala locală a grupului francez Avril, a avut o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei în 2019, în creştere cu 20% faţă de anul precedent, potrivit reprezentanţilor companiei.
În gama producătorului de ulei vegetal se află mărcile de ulei Zagora (ulei de măsline), Untdelemn de la Bunica (liderul pieţei locale de ulei de floarea-soarelui), Olpo, Marisol şi Ulcom, iar anul trecut a înregistrat un profit de 23,7 milioane de lei din vânzarea lor, cel mai bun rezultat din ultimii opt ani.