Companii

Holcim: Turbulentele de pe piata imobiliara inca nu se vad in constructii

18.07.2008, 00:00 17

Holcim Romania, subsidiara locala a grupului elvetian Holcim, a realizat in primul semestru o crestere de 20% a vanzarilor fata de aceeasi perioada a anului precedent, peste ritmul de 10-15% estimat la inceputul anului, consumul de materiale de constructii nefiind afectat de fluctuatiile de pe piata imobiliara.
Compania si-a bugetat pentru anul acesta o cifra de afaceri de circa 350 de milioane de euro, in crestere cu 10-15% fata de 2007.
"In primele sase luni vanzarile de ciment au crescut cu 20%, ritm care se va mentine si in a doua jumatate a anului. Turbulentele de pe piata imobiliara nu s-au resimtit in sectorul constructiilor, insa ramane de vazut ce se va intampla in perioada urmatoare", a declarat Markus Wirth, directorul general al Holcim Romania. Compania isi va majora anul acesta capacitatea de productie cu circa 30%, in urma unei investitii mai ample la fabrica de la Campulung, in valoare de 120 de milioane de euro.
Holcim a construit la Campulung cel mai mare cuptor din Europa de Est, cu o capacitate de productie de ciment de circa 2 milioane de tone pe an si una dintre cele mai inalte cladiri industriale din Romania, avand in vedere ca turnul de preincalzire are o inaltime de 135 de metri. Investitia va fi completata printr-o alocare aditionala de 75 de milioane de euro directionata catre liniile de macinare a clincherului, transportul la silozurile de depozitare si in extinderea punctelor de incarcare a cimentului vrac, care va fi finalizata in 2009.
"In urma acestor investitii vom putea produce la intreaga capacitate instalata, respectiv 4,9 milioane de tone", afirma Wirth. Spre comparatie, Lafarge (Franta) detine in Romania o capacitate instalata de 5,5 milioane de tone (productia fiind la un nivel mai redus), in timp ce HeidelbergCement (Germania) produce circa 3,5 milioane de tone. "Chiar daca investitiile din piata imobiliara se vor reduce, vor incepe puternic proiectele de infrastructura, care au tot fost intarziate. Acum livram agregate si betoane catre autostrada Transilvania si alte proiecte de infrastructura din Bucuresti", explica Wirth. Holcim livreaza circa 20% din cimentul produs catre proiectele de infrastructura, restul fiind indreptat catre proiectele rezidentiale si comerciale.
Profitul net al Holcim Romania a scazut anul trecut cu 34,5%, la 114,5 mil. lei (34,3 mil. euro), iar cifra de afaceri a urcat cu 28%, la 990 de milioane de lei (296 mil. euro). Compania detine trei fabrici de ciment in Turda, Campulung si Alesd, 16 statii ecologice de betoane si cinci statii de agregate si are aproximativ 1.400 angajati.
"Anul acesta vom mai deschide doua statii de betoane si in functie de durata autorizatiilor vom deschide si o statie de agregate. Vrem sa fim pregatiti pentru momentul in care vor incepe in forta proiectele de infrastructura", spune Wirth.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO