Companii

Începe o nouă epocă. O firmă din grupul Grampet, controlat de Gruia Stoica, a cumpărat RAFO Oneşti cu 6 mil. $

RAFO S.A. a fost înfiinţată în 1991 ca societate comercială. Compania a fost nevoită să oprească producţia în 2008 din cauza faptului că nu mai era posibilă reînnoirea licenţei de funcţionare, precum şi pe fondul respectării prevederilor legislaţiei de mediu.

Autor: Alina-Elena Vasiliu

28.07.2020, 00:05 4002

♦ Platforma ar putea genera, pe termen lung, cel puţin 600 de locuri de muncă, iar prima fază a proiectului care implică activele tranzacţionate va genera peste 200 de locuri de muncă.

Rafinăria RAFO din Oneşti, intrată în faliment în septembrie 2019, a fost cumpărată de Roserv Oil, o firmă care face parte din grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Valoarea tranzacţiei este de 6 milioane de dolari plus TVA.

Platforma a fost cumpărată în cadrul unei proceduri publice de valorificare, coordonată de CITR, adminis­tra­to­rul judiciar al RAFO.

„Tranzacţia de vânzare a activului a fost finalizată conform strategiei de valorificare aprobate de creditorii RAFO Oneşti, în cadrul procedurii de insolvenţă, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Mol­dova“, spun reprezentanţii CITR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO