Companii

Legea petrolului este depasita

28.05.2003, 00:00 20

Acordarea statului roman a dreptului de preemtiune in achizitionarea petrolului produs si impunerea folosirii cu precadere a utilajelor si a fortei de munca autohtone vor fi eliminate din Legea petrolului, potrivit unui proiect de modificare  a acesteia.
Noul proiect prevede ca plata redeventei sa se faca in bani, si nu in natura, modificarea modului de plata fiind deja operata prin ordonanta de urgenta 47/2002, afirma Iuliana Stratulat, presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, care a elaborat respectivul proiect de modificare al legii petrolului.
Proiectul include precizari referitoare la modul de operare a sistemului national de transport si garantarea accesului nediscriminatoriu la acesta. De asemenea, sunt stipulate reglementari privind tranzitul si inmagazinarea gazelor naturale, precum si prevederi mai flexibile privind organizarea rundelor de licitatii.
Legea petrolului a fost promulgata in anul 1995 si stabileste cadrul legal pentru activitatile de explorare, dezvoltare si exploatare a titeiului si gazelor naturale.
La ora actuala, in domeniul productiei interne de titei si gaze "nu se poate vorbi deocamdata de o piata autentica", afirma Iuliana Stratulat. Romgaz Medias si SNP Petrom sunt singurii producatori, in sectorul productiei petroliere Petrom are un "pseudomonopol", oficialul ANRM. Acesta a adaugat ca situatia se va schimba odata cu aparitia unor noi producatori de gaze precum Wintershall (Germania) sau implicarea operatorilor straini in reabilitarea unor zacaminte in exploatare (de exemplu, firmele americane Amromco si Schlumberger).
Dupa 1990, companiile au investit in lucrari de explorare in Romania 375 mil.$, din care 218 mil. $ sunt cheltuieli inregistrrate de firmele straine.
adrian.mirsanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO