Companii

Macon Deva, pe lista fondurilor de investitii

26.04.2006, 00:00 25

Macon Deva este tatonat din ce in ce mai intens de fonduri de investitii puternice precum Polish Enterprise Fund, administrat de Enterprise Investors, sau Sigma Bleyzer, care doresc sa intre in afacerea cu BCA, au declarat pentru Ziarul Financiar surse de pe piata.

Investitorii financiari si chiar cei strategici sunt foarte atrasi de ratele de profit de pe piata materialelor de constructii.

"Exista un interes din partea fondurilor de investitii si a marilor jucatori internationali, dar pana acum nu au fost decat discutii", a declarat pentru ZF Dan Stoian, directorul comercial al Macon Deva.

Compania are in plan pentru acest an un profit net peste 14 mil. lei (3,8 mil. euro) la o cifra de afaceri de circa 28 mil. euro, ceea ce inseamna o marja neta de circa 14%.

Anul trecut, fondul de investitii Advent International a preluat afacerea cu lacuri si vopsele Dufa Romania, in urma unei tranzactii de circa 17-18 mil. euro.

Macon Deva a fost infiintata in 1963, iar in 1994 a fost privatizata prin metoda Management and Employees Buy-Out (MEBO), devenind societate pe actiuni cu capital integral privat. In prezent, compania are circa 700 de actionari, dintre care 20 au pachetul de control.

Macon Deva produce BCA, materiale izolatoare, vata minerala, cahle pentru sobe, prefabricate din beton pentru hale industriale, tigla din beton colorat, avand o sectie de prelucrare marmura, balastiera. Din totalul cifrei de afaceri, businessul cu BCA are o pondere de circa 40%.

Macon Deva a primit anul trecut o oferta de la germanii de la Xellaperonbeton in vederea unei posibile achizitii a fabricii de BCA, insa Macon a venit cu o contrapropunere.

Reprezentantii Macon estimau la vremea respectiva ca proiectul construirii unei capacitati de BCA ar ajunge la circa 30 - 35 mil. euro, in conditiile in care achizitia unei fabrici deja existente se apropie de aceasta valoare.

Oficialii Macon le-au propus atunci germanilor sa devina parteneri in constructia de la zero a unei fabrici. De atunci, la Deva au aparut si alti investitori interesati de achizitia producatorului de materiale de constructii.

Compania germana Xellaporenbeton cauta de peste doi ani oportunitati de intrare pe piata romaneasca de BCA, unde au anuntat ca sunt interesati atat de achizitii, cat si de realizarea unor proiecte de la zero.

Xellaporenbeton a comandat un studiu de piata pe BCA in Romania, o afacere foarte profitabila pentru investitori in acest moment, dupa care a inceput sa tatoneze cei mai importanti jucatori de pe piata.

Simcor Oradea, Elpreco Craiova si Macon Deva s-au numarat si ele printre tintele grupului german, cu afaceri de 1,5 mld. de euro pe an, dar niciuna dintre discutiile purtate nu s-a concretizat. catalin.lupoaie@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO