Companii

Presiuni în industria de medicamente Roche cere insolvenţa Relad. Instanţa va decide dacă va admite sau nu cererea

Autor: Ioana David

20.10.2010, 23:51 471

Roche România, al doilea jucător de pe piaţa farmaceuticălocală, a cerut insolvenţa Relad Internaţional, companie aflată întopul primilor trei distribuitori farma, Tribunalul Buzău fixând catermen de judecată data de 24 noiembrie 2010.

Situaţia economică actuală şi prelungirea termenelor de încasare abanilor a făcut ca în ultimii doi ani mulţi parteneri de afaceri săajungă în instanţă în încercarea de a recupera datoriile, dar demulte ori nu s-a ajuns la declararea insolvenţei pentru că părţileau ajuns la un acord.
În cazul Relad, aceasta ar fi cea mai mare cerere de insolvenţă aunei companii farma. Până acum au mai existat doar două cereri careau fost şi aprobate. Montero a intrat în insolvenţă la cerereacreditorilor, în timp ce anul trecut Farmexim a cerut insolvenţajucătorului de talie mică Dornafarm, cerere care a fost admisă deinstanţă.

Datorii de 160 mil. euro
Anul trecut, Relad Internaţional a avut o cifră de afaceri de 874,6mil. lei (206 mil. euro), în creştere comparativ cu nivelul de735,25 mil. lei (199 mil. euro) din 2008. În prezent datoriileRelad Internaţional se ridică la 680 mil. lei (160 mil. euro),conform datelor oferite de companie. Nu sunt disponibile informaţiilegate de nivelul datoriei pe care Relad o are către Roche.
Iulian Pîrvulescu, admi­nistrator (COO) al Relad Group, susţine căanul acesta a apărut un "diferend comercial cu Roche România,producător ce ocupă o poziţie principală pe piaţa produselorfarmaceutice, diferend ce se datorează nerespectării de către RocheRomânia SRL a condi­ţiilor contractuale agreate în anul 2009". Elnu a explicat însă în ce constă acest diferend şi care au fostcondiţiile contractuale pe care susţine că Roche nu le-arespectat.
Contactaţi de ZF, repre­zen­tanţii Roche au spus că nu doresc săcomenteze pe marginea acestui proces de insolvenţă. "Aceasta faceobiectul unor pro­ceduri ju­ridice în curs de deru­lare."

Cu planul de reorganizare pe masă
"Deocamdată insolvenţa este cerută, nu şi confirmată de cătreinstanţă. Având în vedere acestea, nu putem discuta încă de ieşireadin insolvenţă. Însă, în prezent, se lucrează la un plan strategicde reorganizare, pe care dorim să îl implementăm în cel mai scurttimp", a adăugat Iulian Pîrvulescu.
El a mai spus că în urmă cu doi ani Relad a derulat investiţii de17 mil. euro în urma cărora compania a urcat pe primul loc pe piaţade spitale în semestrul doi din 2008 cu o cotă de piaţă de peste20%. Poziţie care a fost menţinută şi în 2009.
Livrările către spitale reprezintă în jur de 12% din piaţa demedicamente.
Principalele firme din grup sunt Relad Internaţional SRL şi ReladInternaţional Pharma SRL, dar pe lângă acestea mai există şi altesocietăţi, dintre care două nu au avut activitate în ultimii doiani. Iar cea de-a treia are un alt domeniu de activitate, potrivitdatelor furnizate de companiei.
În piaţa de medicamente există informaţii potrivit căroraacţionarii Relad sunt şi în spatele reţelei de farmacii CityPharma.
Conform datelor de la Registrul Co­merţului, Roche România a avutanul trecut o cifră de afaceri de 893,3 mil. lei (212 mil.euro).

Cine deţine Relad
Relad Internaţional este cea mai mare firmă din grupul Relad, unbusiness care anul trecut a rulat 213 mil. euro. AcţionariatulRelad Internaţional se împarte între Masterbond Limited (40%),Lordbrige Limited (40%), Satgold Limited (20%), toate fiindînregistrate în Nicosia (Cipru), potrivit datelor de la RegistrulComerţului.
Conform unor informaţii din piaţa farmaceutică, în spatele acesteifirme se află oamenii de afaceri Laurenţiu Stratulat (cu 40% dinacţiuni), Adrian Roncea (40% din acţiuni) şi Tiberiu Zigu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO