Retail&Agrobusiness

Musial, Profi: Din aprilie, Profi va deveni a doua mare reţea de retail modern din România

Musial, Profi: Din aprilie, Profi va deveni a doua mare...

Autor: Ana Maria Petcana

13.03.2013, 16:18 947

Profi va deveni din aprilie a doua mare reţea de retail din România, după ce miercuri compania a primit avizul Consiliului Concurenţei pentru preluarea a şase magazine deţinute de firma Alimrom Trading în Cluj şi a deschis o nouă unitate în Bucureşti.

"Continuăm să ne extindem cu un ritm alert, conform planificării şi avem toate motivele să considerăm că de luna viitoare Profi va deveni clar cea de a doua mare reţea de retail modern din România. Alimrom este fosta reţea Alimentara din Cluj şi, când aceste magazine vor fi inaugurate, vom avea 11 unităţi Profi în acel oraş", a declarat, într-un comunicat, directorul general al Profi, Pawel Musial.

Profi a deschis miercuri un nou magazin în Bucureşti, în sectorul 5, cu o suprafaţă de 703 metri pătraţi, ajungând astfel la o reţea de 156 de magazine.

Prin preluarea magazinelor Alimrom, care ar putea trece sub brandul Profi până în lun mai, reţeaua Profi va trece de 160 de magazine.

În prezent, Profi se află pe locul trei într-un top al retailerilor care activează pe plan local, după Mega Image, care are o reţea de 203 magazine, şi Lidl, cu 158 de magazine.

Potrivit unor declaraţii anterioare, compania, deţinută de fondul de investiţii Enterprise Investors, are în plan deschiderea a circa 40 magazine noi în acest an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO