Retail&Agrobusiness

O tranzacţie făcută în Cipru: Branko Roglic, un miliardar croat, va prelua Interbrands, cel mai mare distribuitor din România

Rand Sherif, CEO al Interbrands

Rand Sherif, CEO al Interbrands

Autor: Mădălina Dediu Panaete

31.01.2019, 00:07 4034

Grupul croat din sectorul de distribuţie Orbico, deţinut de Branko Roglic, unul dintre cei mai mari antreprenori din Croaţia, este în proces de preluare a companiei Interbrands Marketing & Distribution, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de distribuţie din România, scrie presa croată.

Compania este controlată de Holson Holdings din Cipru, în spatele căreia se află acţionari libanezi (familia Sarkis), şi de Rand Sherif, care este şi CEO al companiei.

Contactat de ZF, Rand Sherif nu a oferit până la închiderea ediţiei detalii despre tranzacţie.

Conform presei croate, tranzacţia se va desfăşura pe mai multe etape până când Orbico, un grup cu venituri de peste 2 miliarde de euro anual, va prelua controlul integral al Interbrands. Valoarea tranzacţiei nu a fost publicată, însă deal-ul urmează să ajungă pe masa autorităţilor care reglementează concurenţa din mai multe ţări, potrivit aceleiaşi surse.

Interbrands Marketing & Distribution a ajuns în 2017 (ultimele date disponibile) la afaceri de 856 de milioane de lei (peste 187 mil. euro), în creştere cu circa 10% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO