Staer International, companie care controlează mai multe magazine sub brandul Staer, a finalizat anul 2019 cu o cifră de afaceri de aproximativ 91,9 mil. lei (19,4 mil. euro), în scădere cu 1,6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.
Cel mai bun an din istoria companiei a fost 2007, atunci când businessul Staer International depăşea 100 de milioane de lei. Compania a avut anul trecut un profit net de 2,9 mil. lei (622.000 de euro), de 2,3 ori mai mic faţă de anul precedent, când câştigul net al Staer a fost de peste 6,9 mil. lei (1,5 mil. euro), potrivit datelor publice. Staer International a ajuns anul trecut la un număr mediu de 311 angajaţi, faţă de peste 900 în 2007, când compania era unul dintre principalii jucători din piaţă.