Companii

Santierul Orsova: pretul tablei ne-a redus profitul

15.02.2005, 00:00 26

Santierul Naval Orsova (SNO) a incheiat anul trecut cu o cifra de afaceri de aproximativ 17 milioane de euro (692 mld. lei), in crestere cu 15% fata de 2003, in timp ce profitul companiei s-a redus cu 60%, ajungand la 0,8 milioane de euro (32 mld. lei).
"Scaderea profitului s-a datorat exploziei pretului metalelor la nivel mondial. La sfarsitul anului trecut, pretul tonei de tabla a ajuns la 600 de euro/tona, fata de 280 de euro la inceputul anului", a explicat Constantin Badoiu, directorul general al Santierului Naval Orsova.
Costurile cu materia prima vor continua sa creasca si in 2005, pretul tablei urmand sa se majoreze cu aproximativ 20%, in opinia lui Badoiu. Cifra de afaceri estimata de companie pentru 2005 este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Cresterea cifrei de afaceri preconizata de directorul companiei este pusa pe seama cresterii numarului de contracte noi obtinute de SNO.
Obiectul principal de activitate al Santierului Naval Orsova este constructia de nave, 99% din aceasta fiind destinata exportului. Principala destinatie a exporturilor realizate de companie este Olanda, printre clienti numarandu-se si Germania, Belgia si Austria. Piata interna se mentine insa la un nivel aproape inexistent.
"Industria navala inregistreaza o perioada de boom, iar cererea pentru nave va continua sa se mentina la un nivel destul de ridicat pentru inca 3-4 ani", a mai spus Badoiu. Cererea inregistreaza valori mari mai ales pe segmentul containerelor, a adaugat acesta.
Ambitia Chinei de a deveni lider al sectorului mondial al constructiilor navale provoaca valuri in siderurgie. Achizitiile masive realizate de santierele chineze par sa fi contribuit la scumpirea puternica a metalului in general si a tablei navale in particular, iar printre cei afectati se numara si constructorii romani.
Ca perspectiva pentru viitorii ani, compania intentioneaza inceperea asimilarii constructiei complete a navelor construite si executarea de tancuri chimice din inox-duplex.
Santierul Naval Orsova a luat fiinta in 1890, ca un mic atelier destinat repararii navelor ce participau la construirea canalului navigabil de la Portile de Fier. In anul 1991 se schimba forma de organizare, ca societate pe actiuni, sub denumirea de Societatea Comerciala Santierul Naval Orsova S.A..
Santierul Naval Orsova are capital integral privat, principalii actionari fiind SIF Transilvania, cu 50% din actiuni, si Rensen Beheer BV Olanda cu 16,84% din actiuni.
Tranzactiile din cadrul ultimei sedinte pe Bursa de Valori Bucuresti s-au efectuat la 78.000 lei pentru o actiune, iar capitalizarea bursiera a companiei este de aproape 18,3 milioane de euro.
alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO