Companii

Şoferii vor putea cumpăra produse direct de la micii producători din zonele rurale, prin intermediul unui parteneriat între Mastercard şi platforma online Waze. Plata se face cu cardul

Şoferii vor putea cumpăra produse direct de la micii...

Autor: Roxana Rosu

19.04.2021, 17:12 835

Mastercard lansează campania  „Piaţa la drum”, un proiect care vizează fiscalizarea activităţii micilor producători din zonele rurale şi accesibilizarea comerţului la drum prin plata cu cardul.

Prin parteneriatul cu platforma online Waze, micii producători locali beneficiază de expunere şi sprijin pentru comercializarea produselor, în condiţiile în care nu au posibilitatea de a ajunge în pieţele mari.

Astfel, potenţialii cumpărători pot vedea pe harta online, în timp real, toţi producătorii înscrişi în campanie, care comercializează produse în faţa casei sau grădinii. Aceştia  sunt semnalizaţi printr-un pin dedicat şi o scurtă prezentare, pentru a fi identificaţi cu uşurinţă direct în aplicaţie. De asemenea, proiectul este promovat şi prin direcţionale de tip panotaj, amplasate pe stradă, în apropierea locaţiilor în care se află producătorii locali.

Fiecare producător va beneficia de câte un POS, astfel încât posesorii de card să poată plăti electronic pentru produse.

Partenerul Mastercard pentru acest proiect este Asociaţia My Transylvania.

„Plata în numerar a fost, până acum, singura modalitate prin care producătorii locali, care îşi comercializează produsele pe marginea drumului, pot fi remuneraţi, ceea ce limitează adesea numărul cumpărătorilor. Obiectivul acestui proiect este să creăm un precedent dezirabil: să integrăm segmentul de mici producători în sistemul de plăţi electronice, promovându-i, totodată, într-o manieră inedită, în cea mai cunoscută şi utilizată aplicaţie pentru navigaţie. În acelaşi timp, ne dorim să le asigurăm consumatorilor posibilitatea de a plăti rapid, prin cea mai sigură metodă de plată, pentru produsele autohtone, cultivate sau preparate în gospodăriile românilor. Ne bucurăm că Asociaţia My Transylvania este partenerul nostru în acest demers, care să înscrie în misiunea Mastercard de a creşte gradul de incluziune financiară în România, şi de a construi, astfel, un viitor mai bun, şi încurajăm şi alţi producători să se înscrie în platformă ca, împreună, să extindem proiectul Piaţa la Drum.”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia.

Prin formularul de înscriere disponibil pe www.piataladrum.ro orice producător local se poate înscrie în proiect şi intra în legătura cu reprezentanţii asociaţiei My Transylvania, care le vor oferi sprijinul necesar în acest sens.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO