Companii

Traficul din centrele comerciale a crescut cu 15-35% de Paste

Traficul din centrele comerciale a crescut cu 15-35% de Paste
22.04.2009, 19:16 23

Numarul vizitatorilor din cele 12 centre comerciale administrate de grupul francez Cegis a crescut in zilele de Paste cu 15-35% fata de o perioada obisnuita, pana la circa 230.000-270.000 de vizitatori, insa comparativ cu aceeasi perioada din anul trecut traficul a fost similar pentru centrele comerciale deschise inainte de 2008. Cegis Imobiliare, divizia locala a grupului francez Cegis, administreaza centre comerciale precum Orhideea, Esplanada, Carrefour Colentina si Grand Arena din Bucuresti, si in provincie Carrefour Ploiesti, Carrefour Brasov, Promenada Mall - Bacau, Promenada Mall - Focsani, Tom - Constanta, Felicia - Iasi, Era - Iasi, Era - Oradea. Centrele comerciale au o suprafata comerciala de peste 120.000 de metri patrati. "Centrul comercial Tom din Constanta a inregistrat o crestere de peste 35% a numarului de vizitatori", a declarat Gabriel Florea, directorul de marketing al Cegis Imobiliare. Compania nu a precizat insa dinamica vanzarilor inregistrate de Paste comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut in centrele comerciale administrate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels