Companii

O fabrică din Alba a vândut mezeluri de 10 mil. euro în magazine proprii şi restaurante. " La export (Italia, Spania) avem o scădere cu 20% a cererii dat fiind că românii au început să se obişnuiască cu pro­du­sele de acolo."

 O fabrică din Alba a vândut mezeluri de 10 mil. euro...

Autor: Mirabela Tiron

18.07.2017, 00:07 1476

Producătorul de mezeluri Agra’s din judeţul Alba, controlat de antreprenorii locali Dan Sărmăşan şi Sanda Stîncel, a finalizat primul semestru din acest an cu afaceri de circa 10 milioane de euro, mai mari cu 12% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor companiei.

„Vânzările de mezeluri au fost în creştere în primul se­mestru pe fondul consumului mai mare de pe piaţa locală. La export (Italia, Spania) avem o scădere cu 20% a cererii dat fiind că românii au început să se obişnuiască cu pro­du­sele de acolo, însă am vândut mai mult în cele zece maga­zine pe care le deţinem în Alba Iulia“, a de­clarat pentru ZF Dan Sărmăşan, preşedintele consi­liu­lui de administraţie al companiei, care controlează 50% din acţiunile Agra’s.

Anul trecut, compania a avut afaceri de 16,6 mil. euro, iar pentru acest an şi-a bugetat un rulaj de 20 mil.euro.

Producătorul de mezeluri Agra’s vinde mezelurile prin propria reţea de distribuţie, formată din zece ma­ga­zine, în hoteluri şi restaurante din Bucureşti, dar şi în ma­ga­zine din alte zone, precum Prahova sau Dâmboviţa şi la export, în ţări precum Spania, Italia şi Cipru. Com­pa­nia a intrat şi pe piaţa de retail în 2010, când a deschis pri­mele magazine.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO