Investiţiile germane în România au început să capete amploare în perioada 2004-2005 în sectorul auto, după o serie de iniţiative şi prezentări ale României care au avut loc în Germania la diferite târguri şi conferinţe de promovare. Ele au continuat inclusiv în perioada crizei şi au reînceput să se facă simţite în ultima perioadă, dar de data aceasta pe palierul care vizează domenii precum inovaţia, proiectarea, designul şi software, spune Bogdan Radu Merica, fost preşedinte al Camerei de comerţ româno-germane.