Constructii & Imobiliare

Producătorul de componente pentru echipamente de comunicaţii Flex închiriază 1.200 mp în complexul Openville din Timişoara

Producătorul de componente pentru echipamente de...

Autor: Cristina Bellu

29.01.2018, 13:09 521

Subsidiara locală a a grupului Flex (Flextronics) din Singapore, care produce componente pentru echipamente de comunicaţii, IT şi medicale, a semnat un parteneriat cu grupul Iulius pentru închirierea a 1.200 de metri pătraţi în clădirea de birouri United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul multifuncţional Openville Timişoara.

Construcţia finalizată în decembrie 2017 are o suprafaţă închiriabilă de 13.000 de metri pătraţi şi reprezintă a doua clădire livrată pe piaţa locală de grupul Iulius, în decursul unui singur an, după UBC2 (18.000 mp) în ianuarie 2017.

Clădirea UBC 1 are 12 niveluri, iar demisolul este destinat spaţiilor de retail şi serviciilor, aici urmând să funcţioneze, din primăvară, cafenele şi magazine. De asemenea, clădirea are panoramă şi acces direct spre parcul de 50.000 mp care va fi amenajat anul acesta în ansamblul Openville.

Prezentă pe piaţa locală începând cu 1998, compania Flex este specializată pe servicii de proiectare, design şi inginerie, dar şi pe servicii de producţie şi logistică. La nivel global, Flex are aproximativ 200.000 de angajaţi, în peste 100 de fabrici, din 30 de ţări, echipa locală având peste 4.000 de salariaţi.

În birourile companiei din UBC 1 îşi vor desfăşura activitatea aproximativ 130 de persoane, implicate în proiecte la nivel global.

Ansamblul Openville Timişoara, cel mai mare proiect cu destinaţie mixtă din vestul României, va fi inaugurat în trimestrul patru al acestui an, odată cu finalizarea primei etape de dezvoltare, care va include 100.000 mp de birouri clasa A, o suprafaţă suplimentară de 47.000 mp de retail, un parc de 55.000 mp, un pasaj subteran destinat traficului auto şi peste 1.500 de noi locuri de parcare, amenajate într-o parcare supraetajată şi una subterană.

În prezent, în ansamblul mixt se lucrează la a treia clădire de birouri – UBC 3, cu 19.000 mp închiriabili, care va fi finalizată în acest an. Totodată, va fi demarată construcţia UBC 0, cea mai înaltă clădire din România (155 metri şi 27 de etaje).

La momentul finalizării primei etape, componenta de birouri va include o suprafaţă de 50.000 mp în operare (în clădirile UBC 1, UBC 2 şi UBC 3) şi alţi 50.000 mp în construcţie (în clădirea UBC 0).

Proiectul Openville este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO