Ceasuri & Bijuterii

Pentru cei neînfricaţi

21 aug 2015 348 afişări de Roxana Petrescu
Din aceeaşi categorie

Dintre toate casele care au participat la ediţia de anul acesta a Salonului de Orologerie de la Geneva, standul Roger Dubuis atrăgea atenţia prin designul avangardist care te făcea să te simţi ca şi cum ai fi intrat în interiorul unui mecanism complicat de ceas, într-un spaţiu al fantasticului, o pădure fermecată, guvernată însă de reguli mecanice stricte.

Particularitatea ceasurilor Roger Dubuis este faptul ca privitorul are acces direct la întreg mecanismul ceasului, componentele în plus fiind pe cât posibil eliminate.

Piesa vedetă a show-ului imaginat de Roger Dubuis este modelul Excalibur Spider Skeleton Double Flying Tourbillon, cu o carcasă de 47 de milimetri executată din titan, în timp ce rotiţa este realizată din aluminiu roşu. Producţia a fost limitată la 188 de piese. Brăţara ceasului este făcută din cauciuc.

Găsiţi mai multe modele impresionante de ceasuri în Timpul Luxului, primul catalog de ceasuri şi bijuterii premium realizat de Ziarul Financiar.