Gastronomie

De pe Wall Street în Constanţa sau cum s-a transformat un fost director Merrill Lynch în investitor în vinurile din România: "Nu a durat mult până să mă îndrăgostesc de ele"

14 oct 2015 3251 afişări de Cristina Roşca
Din aceeaşi categorie

Viaţa lui Karl Hauptmann pare la prima vedere un joc de noroc. La o privire mai atentă însă, realizezi că este un joc de şah, unde fiecare mutare este gândită în avans, pentru ca în final să poată striga „mat. Şah mat“.

Doctor în economie, ger­manul Karl Haupt­mann „pariază“ pe pieţele financiare de aproape 30 de ani. După ce şi-a finalizat studiile, omul de afaceri a început să lucreze în domeniul financiar, în special ca bancher de investiţii, un job unde riscul este „felul de mâncare principal“ al fiecărei zile. Fost director al operaţiunilor internaţionale ale băncii de investiţii Merrill Lynch (divizia de wealth management a Bank of Ame­rica) şi vicepreşedinte al Bankers Trust International, Karl Hauptmann a fondat la începutul anilor ’90 Telor Capital Mana­gement, propriul fond de investiţii cu sediul la Praga, în Cehia, prin intermediul căruia activează pe pieţele din Europa Centrală şi de Est.

În România a mizat iniţial pe domeniul imobiliarelor, însă apoi a ales un segment pe care l-a descoperit în 1987 şi care continuă să îl fascineze şi astăzi - vinul.

El este unul dintre acţionarii producătorului de vin Alira, care deţine un domeniu de 80 ha la Aliman în judeţul Constanţa. În acest business s-a asociat cu contele Stephan von Neipperg (care are câteva podgorii în Bordeaux) şi cu omul de afaceri român Ghenadie Bobeică.

„Am investit cu succes în câteva businessuri din România, şi nu a durat mult până să descopăr vinurile locale şi să mă îndrăgostesc de ele. Eram deja un pasionat de vin“, povesteşte Karl Hauptmann.

Astfel, în 2006 l-a rugat pe vinificatorul francez Marc Dworkin să găsească un petic de pământ în România care să fie perfect pentru a crea vinurile „pe care eu eram sigur că România le poate produce.“  Aşa a apărut Alira. De altfel, în timpul unei plimbări prin ţară în căutarea terenului perfect, Marc Dworkin a avut nevoie de doar o privire pentru a sări din maşină (la propriu) pentru a vedea mai îndeaproape terenul asupra căruia îi căzuseră ochii. Palma de pământ era undeva pe dealurile de la Aliman şi Rasova, o zonă cu tradiţie în domeniul vinului.

„Mi-amintesc exact momentul când m-am îndrăgostit de vin. Era Londra anului 1987 şi participam la un prânz de afaceri care se tot prelungea pentru că un coleg japonez continua să comande vin după vin. Toate sticlele proveneau din Franţa din diferite regiuni şi toate erau deosebite. Atunci am descoperit cât de complex poate fi vinul şi totodată ce potenţial de business poate avea licoarea lui Bachus“, îşi aminteşte Karl Hauptmann.

De atunci a continuat să investească în domeniu, iniţial în Bulgaria, apoi în China şi pe piaţa locală, unde început în 2006.

„Sunt om de afaceri şi investitor de foarte mulţi ani, însă întotdeauna am iubit agricultura, aşa că am vrut să fac o investiţie pentru suflet. O podgorie de vin a fost răspunsul corect.“ Prima investiţie a făcut-o în 1999 în Bulgaria, în regiunea Bessa Valley, una dintre cele mai vechi şi cele mai cunoscute de la sud de Dunăre. Apoi a început colaborarea cu Marc Dworkin şi „vinurile create au fost o reuşită.“ Şapte ani mai târziu a descoperit în sud-estul României un alt tărâm al făgăduinţei în care a investit deja până acum 8 milioane de euro. Pasiunea lui pentru agricultură nu s-a limitat însă la vin, investitorul german având şi o fermă de câteva zeci de mii de vite în Santiago del Estero, în Argentina. Statul sud-american a devenit în ultimele decenii un nume atât în lumea vinului, cât şi în cea a cărnii de vită, două produse care se completează şi merg de minune împreună.

„Fiecare vin are în spate o poveste. Acesta este unul dintre secretele pe care le-am descoperit de-a lungul timpului. Un altul este faptul că nu există două sticle la fel sau două podgorii care să poată da două vinuri identice.“ Gustul poate diferi chiar şi în cazul aceluiaşi vin, ocazia şi compania fiind factori definitori în evaluarea băuturii.

Karl Hauptmann spune că iubeste unicitatea vinului la fel de mult ca istoria pe care o are în spate. „Sunt colecţionar, am acasă circa 20.000 de sticle, niciuna produsă de noi. Le-am adunat din toată lumea. Îmi place însă, mai degrabă decât să le colecţionez, să le degust împreună cu familia, cu prietenii şi cu colegii.“

Spune că pe lângă vin, mai „colecţionează“ doar prieteni apropiaţi, experienţe şi amintiri. Şi cum un vin bun merge cu o mâncare pe măsură, investitorul german îşi petrece timpul liber testând împreună cu cei apropiaţi diferite restaurante şi bucătării din întreaga lume. Dacă ar fi să recomande un singur restaurant, ar alege Letensky Zamecek din Praga. Găzduit de o clădire renascentistă, restaurantul cu o istorie de peste un secol oferă o privelişte pe măsură cu centrul istoric al unuia dintre cele mai frumoase oraşe europene. Când nu se lasă cucerit de vin şi de mâncarea aleasă, Karl Hauptmann joacă polo sau aleargă. „De fapt, trebuie să recunosc că sunt pasionat de business şi de economie.“ Deşi atunci când investeşte în vin îşi urmează „chemarea inimii“, în spatele fiecărei decizii stă un plan bine detaliat şi analizat înainte. „Încercăm să fim disciplinaţi când vine vorba de business şi să urmărim îndeaproape planul. Realitatea ne mai dă însă din când în când planurile peste cap.“

Nu se lasă însă, aşa că, chiar şi după aproape 30 de ani în business (mai bine de jumătate din viaţă şi-a petrecut-o în domeniu) continuă să parieze, iar România, o ţară pe care o consideră „încântătoare“, nu face excepţie. „Sunt domenii în plină dezvoltare în România şi deja am văzut câteva podgorii care au potenţial uriaş pentru dezvoltarea turismului enologic. Agricultura este un alt sector care se va dezvolta, însă pentru acest lucru sunt necesare comasări de terenuri şi alcătuirea unor ferme de mai mari dimensiuni.“

Cu un nas fin pentru investiţii şi cu o adevărată „diplomă“ în risc, Karl Hauptmann joacă mereu ca să câştige. Şi până acum a avut cărţile potrivite.