Travel

Insulele Templierilor - GALERIE FOTO

07 iul 2012 1013 afişări
Din aceeaşi categorie

Era luna octombrie şi aveam un meeting de 3 zile cu colegii din regiune, dar pentru că eram pentru prima oară în Malta am hotărât să îmi iau un weekend prelungit pentru a vizita insulele. N-am regretat decizia, m-am simţit în largul meu pe plajele de un portocaliu nebun de care se spărgeau valurile perfect albastre, cutreierând străduţe mici, printre clădiri înghesuite şi uneori murdare ce mi-aminteau de Casablanca.

 

Arhipelagul Maltez e o punte între Europa - Sicilia şi Africa de Nord, simţi în tot ce te înconjoară melanjul diferitelor culturi şi influenţe care au traversat-o lungul timpului. Arhitectura Maltei şi cele 360 biserici (o biserică la 1.000 de locuitori) păstrează influenţa perioadei romane, dar şi a Cavalerilor Templieri (ordinul St. John's), iar aerul sobru al anumitor clădiri, cât şi stilul de viaţă, bucătăria locală sau engleza vorbită peste tot ( a doua limbă oficială după malteză) trădează dominaţia britanică sub care statul a stat până în 1964.

 

În regiune găseşti temple megalitice (din 4000 - 4800 î.Hr), mai vechi decât Stonehenge şi piramidele egiptene, probabil construite de primii oameni ce au populat zona şi care o proslăveau pe Zeiţa Mamă. Pe dealurile nici prea înalte, nici prea joase, pe cărări lungi şi întortocheate deasupra mării îţi poţi imagina că eşti pe un drum iniţiatic. Mai ales că e imposibil să nu dai peste un templu sau o biserică în drumul tău, unde să poposeşti pentru a-ţi re­considera traseul. Eu am petrecut câteva ore bune în templul Hagar Qim ascul­tând liniştea locului unde nu se aud decât vântul şi valurile mării ce se agită sub coastă.

 

Statul Maltez are o suprafaţă totală de doar 316 km pătraţi aşa că oriunde ai merge dai de mare, fie că e însoţită de plaje superbe de nisip, plajă stâncoasă sau deal abrupt ce se rostogoleşte până în valuri. Regiunea are 3 insule principale locuite - Malta, Gozo şi Comino - şi mai multe insule extrem de mici, cum ar fi Fungus Rock. Cea din urmă e populată doar de familii extinse de pescăruşi şi despre ea se povesteşte că pe vremea Templierilor adăpostea ciuperci magice, halucinogene, iar templierii o vizitau regulat pentru experienţe iniţiatice.

 

Dacă Malta e mai urbană - mai aproape de ideea de oraş, datorită capitalei sale - Valleta, Gozo si Comino sunt mai verzi, mai rurale. În Gozo şi Comino se ajunge cu feribotul în 30 de minute, sunt curse dimineaţa şi seara, iar dacă închiriezi maşina pe durata şederii ţi-ajunge o zi pentru a vizita fiecare dintre insule.

 

Din Malta poţi face şi un tur de croazieră de câteva ore cu barca, ceea ce recomand, pentru că insulele văzute dinspre mare sunt la fel de frumoase ca marea văzută din oraş.

 

În Gozo e frumos să mergi la întâm­plare şi să te opreşti pe plaje neame­najate, sălbatice, absolut minunate, unde găseşti localnici ospitalieri. Plaja la care am oprit eu absolut întâmplător nu avea nici măcar un chioşc de la care să cumperi o apă, nisipul avea o culoare intensă de portocaliu, aproape ireală (ca mai toate plajele din aceste insule, în special Comino).

 

Dacă ar fi să fac o recomandare cu cele mai frumoase locuri de vizitat în Malta acestea ar fi în primul rând Valleta - aici este practic inima istorică şi culturală a Maltei unde poţi vedea biserici şi muzee, dar şi viaţa autentică a oamenilor şi locului. În plus peisajele văzute de sus din Valleta sunt absolute minunate.

 

Apoi este Mdina - fosta capitală a Maltei, numita "oraşul tăcut", ce datează din vremea cavalerilor templieri, Gozo şi Comino pentru peisaje şi plaje, templele megalitice pentru meditaţie, iar St. Julians pentru viaţa de noapte.

 

În ceea ce priveşte bucătăria pot spune că există o influenţă clară de bucătărie italiană, în special siciliană, dar şi britanică. Mie personal mi-a plăcut foarte tare pâinea ftira, dar am înţeles că şi fenkata - mâncare tradi­ţional malteză din iepure fript - este foarte bună. Colegii mei maltezi mi-au recomandat trei restaurante pe care le recomand la rândul meu: Ta' Nenu - St Dominic Street, Valletta, Ta' Victor - Misrah Madonna ta' Pompei, Marsaxlokk Ta' Marija - Constitution Street, Mosta.

 

Un avantaj al Maltei este clima subtropicală - mediteraneeană, cu o medie anuală de 22-23 grade Celsius şi ierni foarte blânde. Practic, poţi veni aici din aprilie până în noiembrie şi te poti bucura de o vreme perfectă la plajă. Cred că cea mai buna variantă de vacanţă în Malta este să combini 3 zile de vizitare a insulelor cu încă 5 de stat la plajă.

 

Eu m-aş întoarce în Malta oricând, pentru moment păstrez însă imaginea sa din avionul spre Roma- marea de un albastru curat, perfect şi plajele de acel portocaliu intens şi memorabil.

 
Dana Iordache este Regional Marketing Manager pentru Lipton, PepsiCo International