Cea mai bună veste vine din zona consumului de carburanţi, unde în primele nouă luni ale anului s-a înregistrat o creştere a cererii de circa 10%. Consumul de gaze rămâne sub presiune.
Evoluţia pieţelor de energie este poate cel mai bun indicator privind starea unei economii, iar bilanţul energetic pentru primele nouă luni ale anului vine să susţină perioada de redresare prin care trece piaţa locală.
Energia, cu toate ramurile ei, de la extracţia de cărbuni până la comercializarea de energie electrică sau de carburanţi, este un domeniu de peste 30 mld. euro, unul dintre cele mai puternice sectoare de activitate din România în care sunt active cele mai mari companii de pe plan local.