De prevederile ei beneficiind 650 de mii de persoane, iar impactul bugetar este de 870 de milioane pentru anul acesta şi de 2,6 miliarde lei pentru anul următor. Pâslaru a declarat că ordonanţa elimină inechităţile din sistemul salarizării bugetarilor. Prevederile ei se vor aplica în două etape, astfel încât o parte din acestea vor intra în vigoare la 1 august 2016, urmând ca întreaga grilă de salarizare să fie aplicată din decembrie 2017.
„Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă încercăm să rezolvăm nişte inechităţi strânse de ani de zile“, a spus ministrul. El a precizat că prin această ordonanţă nu se rezolvă toate problemele, dar 650 de mii de persoane vor beneficia de creşteri salariale. Referitor la sectorul de sănătate, Pâslaru a spus că s-a observat faptul că mii de cadre părăsesc ţara din cauza veniturilor scăzute, de aceea ordonanţa rezolvă inechităţile, egalizează salariile persoanelor încadrate pe aceeaşi funcţie şi acordă un bonus de merit pentru cei care au o activitate deosebită.
În ceea ce priveşte sistemul educaţional, prin ordonanţă se aşază grila pe aceleaşi principii şi se face un pas pentru o lege unitară a salarizării.