Eveniment

Adecco e in pericol de retrogradare

22.01.2004, 00:00 16

Actiunile agentiei elvetiene de recrutare Adecco au scazut cu inca 2,2%, ieri, pe fondul temerilor ca ratingurile companiei ar putea fi revizuite in sens negativ pana la statutul "junk", care indica un risc ridicat pentru investitii, informeaza Reuters. O astfel de decizie ar inrautati si mai mult situatia firmei elvetiene, a carei reputatie a fost deteriorata dupa descoperirea unor nereguli financiare. Cotatia Adecco a scazut cu aproape o treime, de la inceputul saptamanii trecute, cand conducerea a semnalat cateva erori contabile si procedurale la anumite subsidiare. Ratingul Adecco acordat de agentia de evaluare financiara Standard & Poor's Ratings Services pentru datoriile pe termen lung - "BBB minus" - se situeaza cu un nivel peste calificativele din categoria "junk". Moody's Investoris Service a anuntat ca ar putea retrograda compania la acest nivel. Potrivit declaratiei financiare din trimestrul al treilea al anului trecut, datoriile pe termen scurt acumulate de Adecco se ridica la 173 de milioane de euro, iar cele pe termen lung se cifreaza la 1,9 miliarde de euro. Adecco este cea mai mare companie din lume de angajare temporara de personal. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO