Eveniment

AVAS decide saptamana viitoare cand cere banii de la Ford

AVAS decide saptamana viitoare cand cere banii de la Ford
10.04.2008, 20:14 16

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va analiza, saptamana viitoare, conditiile si termenul pana la care producatorul auto american Ford trebuie sa achite suma de 27 de milioane de euro reprezentand ajutor de stat acordat la privatizarea Automobile Craiova. Ford a preluat 72,4% din actiunile Automobile Craiova pentru 57 milioane de euro. In toamna anului trecut, dupa ce a avut loc semnarea contractului de privatizare, Comisia Europeana (CE) a deschis o investigatie cu privire la aceasta tranzactie. Dupa finalizarea anchetei, in februarie 2008, CE a solicitat Guvernului sa recupereze 27 de milioane de euro de la Automobile Craiova, suma care reprezinta ajutor de stat ilegal. "Saptamana viitoare in colegiul director al AVAS vom analiza si decide conditiile si termenul de plata pentru ajutorul de stat ilegal", a declarat ieri Laszlo Gyerko, vicepresedinte AVAS pe probleme de valorificare si membru in comisia de privatizare a Automobile Craiova. In luna martie, dupa semnarea documentelor de finalizare a tranzactiei, la Craiova, presedintele comisiei de privatizare, Sebastian Vladescu, a declarat ca Automobile Craiova trebuie sa plateasca la trezorerie 27 de milioane de euro, dar Ford a preluat, odata cu fabrica, si aceasta datorie, astfel ca noii proprietari vor achita la buget suma respectiva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels