Eveniment

Cereri SAPARD de peste 1,9 miliarde euro

14.08.2006, 19:12 16

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a primit, de la inceputul programului SAPARD, 6.519 cereri de finantare, cu o valoare eligibila de 1,97 mld. euro, dintre care 4.073 au fost selectate pentru a primi finantare, informeaza APDRP. Valoarea alocarilor financiare aferente Programului SAPARD este de 1,51 mld. euro, inregistrandu-se astfel o depasire de 30% a disponibilitatilor de finantare a solicitarilor. In iulie, APDRP a primit un numar record de 1.685 proiecte, a caror valoare totala se ridica la 727,5 mil. euro. Cele mai multe fonduri solicitate in luna iulie au vizat investitiile in exploatatii agricole, fiind depuse 1.099 de proiecte cu o valoare totala de 354,3 mil. euro. Un alt domeniu foarte solicitat este industria agroalimentara, pentru care in luna iulie s-au depus 156 de proiecte, cu o valoare totala de 267,6 mil. euro. Diversificarea activitatilor economice a atras circa 63,04 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO