Eveniment

Mihai Dugăeşescu, acţionar al Dumagas: Este bine că a existat şi această creştere

17.08.2011, 09:48 801

"În principiu este bună orice creştere acum. Este bine că a existat şi această creştere. Desigur, era mai bună o creştere mai mare. În ceea ce priveşte businessul nostru, acesta a continuat să crească, însă nu putem spune în acest moment dacă avansul se datorează creşterii economice sau managementului", a spus Mihai Dugăeşescu, care controlează compania de transport Dumagas în proporţie de 49,99%, restul acţiunilor fiind deţinute de fondul britanic de private equity Bancroft. Dumagas Transport este cea de-a patra cea mai mare companie de transport de pe piaţa locală potrivit Autorităţii Rutiere Române, cu o flotă de aproximativ 600 de camioane.

De la începutul anului Dumagas a achiziţionat 100 de camioane noi, atât pentru a-şi extinde flota, cât şi pentru a înlocui camioane mai vechi din parcul propriu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO