La începutul lunii mai, spre surprinderea tuturor, Berenberg - o bancă privată germană de consultanţă şi administrarea averilor (40 de miliarde de euro au pe mână), care funcţionează de aproape 400 de ani - a scos un raport în care a pus România pe primul loc în lume ca randament al dividendului obţinut prin investiţii în acţiuni cotate la bursă: „Romania offers the highest dividend yields globally and the country is on a path to be upgraded to emerging market from frontier market“. De asemenea, analiştii de la Berenberg pun România în fruntea listei de creştere economică: „Romania is the growth champion in Europe. It has grown on average by 3,6% since 2000 vs. 1,2% for the European Union“.
Raportul, fiind dat global, a aprins multe beculeţe pe radarele investitorilor. De câteva săptămâni, mai multă lume de la Londra, capitala financiară a lumii, începe să întrebe de România şi caută contacte la Bucureşti. Fiecare telefon poate să însemne de la câteva sute de mii de euro până la câteva zeci de milioane de euro.
Din păcate, toate aceste breakingnews-uri prind România, guvernul şi Bursa de Valori în offside. România are cea mai mare creştere economică din Europa - ritm care mai poate fi susţinut încă un an, companiile de la bursă acordă cele mai bune dividende comparativ cu marile firme din lume (la un dividend mediu de 7% pe an în România, în afară dividendele sunt de 1-2% pe an), mai mult de jumătate de ţară are nevoie de construcţii noi, resursele de energie sunt interne, agrobusinessul are loc imens de creştere, iar acceptarea investitorilor străini este la cote ridicate vs. Ungaria, Polonia, Bulgaria, Cehia etc.
Ce facem cu toate acestea? Cum le vindem mai departe? Istoria ne arată că analiştii şi investitorii străini „ne vând“ mai bine propriilor clienţi decât reuşesc guvernul sau cei care sunt la putere într-un anumit moment.
Ca să obţii un preţ bun pe toate activele locale (afaceri, companii, real-estate), indiferent că sunt ale statului sau ale sectorului privat, trebuie să fii pe piaţă atunci cât există interes şi cerere. Nu când vrei tu, când se închid uşile.
Din 2014, România beneficiază de o lungă perioadă de oportunitate, pe care nu reuşeşte să o fructifice din plin. 2015 a fost un an ratat ca investiţii, deşi a fost un an bun din perspectiva creşterii economice şi a reducerii de taxe. 2016 se îndreaptă cu brio în aceeaşi direcţie. Creşterea consumului cu două cifre (19% - 4 luni 2016 vs. 4 luni 2015) nu este susţinută de nimic în spate, deşi bani sunt pe piaţă la costurile cele mai mici.
De la începutul anului, luminile de la Palatul Victoria sau de la ministere ar fi trebuit să fie aprinse non-stop pentru a lista pe bursă alte companii de stat sau a discuta investiţii fie atrase de la antreprenori români sau companii străine, fie publice, din banii statului.
Când vom avea ceva de vânzare, ne vom trezi că suntem în contratimp, că în America banca centrală începe să crească dobânzile şi lumea îşi va muta atenţia şi banii spre New York sau spre alte pieţe. Când vom ieşi cu Hidroelectrica la vânzare, ultima perlă a coroanei, s-ar putea ca investitorii să nu mai sară în sus şi să arunce cu bani.
Premierul Cioloş i-a pasat partea economică vice-premierului Costin Borc, fostul CEO al Lafarge România, dar proiectele economice se lasă aşteptate. În câteva luni, guvernul tehnocrat îşi va încheia mandatul, iar noi vom încerca să vedem ce au făcut într-un an, ce au lăsat în urmă.
Cu excepţia consumui, economia internă pare să fie blocată cel puţin din perspectiva sectorului de construcţii unde, la nivelul infrastructurii, lucrurile se mişcă foarte, foarte greu, iar la nivelul proiectelor private nimeni nu prea mai vrea să semneze autorizaţiile de construcţie.
Europa, cu ajutorul sutelor de miliarde de euro injectate de Banca Centrală Europeană, dă semne de revenire, iar cererea pare să fie în creştere. Noi, care ar trebui să fim la nivelul ofertei, suntem rămaşi în urmă.
Ceea ce creşte în România se află numai la nivelul proiectelor individuale, dar care pot să schimbe lucrurile în arealul lor, nu la nivel naţional.
Analiştii străini îşi fac treaba, remarcă ce este de remarcat, dar mai departe ce pot să facă? Dacă noi nu vrem să ne vindem ţara atunci când e cerere, ci vrem să o dăm gratis când nu o vrea nimeni!
Iar acest lucru este valabil şi pentru sectorul privat.
Graficele care au adus România pe radarul investitorilor
