Eveniment

Zbor intrerupt din motive de securitate

28.12.2004, 00:00 18

Un avion al companiei americane Delta Airlines a primit duminica instructiuni sa aterizeze pe un aeroport militar din Florida, dupa descoperirea unei asemanari intre numele unui pasager si a cel al unui terorist dat in urmarire generala, a anuntat FBI. Interogat timp de cinci ore de agentii federali, pasagerul suspect a fost eliberat in cele din urma, cazul fiind inchis. Aparatul de tip Boeing 757, care efectua o cursa intre Bogota (Columbia) si Atlanta (Georgia, sudul Statelor Unite), avand la bord 132 de pasageri, a aterizat la ora locala 14.00 (21.00, ora Romaniei) la baza aeriana de la Boca Chica, situata la nord de Key West."Dupa toate aparentele, la bord se afla un pasager al carui nume era pe lista teroristilor", a declarat Jim Brooks, purtator de cuvant al bazei aeronavale de la Key West. Acest pasager, al carui nume figura pe o lista cu persoane care au interdictie de a calatori la bordul avioanelor cu destinatia Statele Unite, a fost debarcat cu tot cu bagaje la baza de la Boca Chica, pentru a fi interogat de agenti federali. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels