Eveniment

ZF Expert: Soluţiile fiscale pentru o creştere de 5% a economiei

Dezbaterea ZF Expert pe teme fiscale şi-a propus elaborarea unui set de principii care ar trebui să guverneze fiscalitatea în România, alături de o serie de măsuri care să stimuleze creşterea economică. Foto: Victor Ciupuliga

Autor: Andrei Cîrchelan

11.11.2014, 00:07 1004

„Proiectul de creştere cu 5% a economiei ar fi fezabil dacă am avea un partener serios de discuţie. Noi propunem statului anumite măsuri, pe care ar trebui să le aplice, dar ei nu iau în considerare serios ce li se propune (...) Trebuie să pornim de la o strategie economică bine conturată. Fiecare stat încearcă să îşi promoveze avantajele competitive. Nu are rost să arunci resurse pe lucruri în care nu eşti competitiv, iar aceste lucruri trebuie cunoscute înainte de a lua măsuri fiscale“, a declarat consultantul fiscal Emil Duca.

Astfel, creşterea economică nu poate fi generată direct prin fiscalitate, însă ea poate fi stimulată prin măsuri care ar avea un efect indirect asupra mediului economic. Măsurile ar avea în vedere principalele elemente pe care se poate baza creşterea economică, respectiv: absorbţia de fonduri europene, creditarea economiei, antreprenoriatul, atragerea de investiţii străine şi exporturile.

„Fiscalitatea trebuie folosită ca un instrument al creşterii economice şi nu ca o sursă de bani la bugetul de stat. Ea trebuie să fie subsumată unui plan pe termen mediu şi lung de dezvoltare economică, în care măsurile luate să proDuca efectele dorite“, a spus Ionuţ Simion, partener, Tax & Legal Services în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală PwC.

La rândul său, Dan Bădin, partener coor­do­nator servicii fiscale şi juridice la Deloitte România, a declarat că „una dintre problemele majore pe care le va avea economia româ­neas­că pe viitor va fi să vedem care sunt pro­dusele româneşti com­pe­titive la export. În afară de Dacia, nu prea avem produse competitive la export. Din această perspectivă, încurajarea prin stimulente fiscale a dezvoltării de noi afaceri, care să încurajeze inovaţia, ar rezolva o parte din problemă“.

În ceea ce priveşte povara fiscală şi taxele colectate în prezent de autorităţi, specialiştii sunt de părere cu nu nivelul taxelor este o problemă, ci maniera în care sunt colectate aceste taxe şi faptul că taxa pe valoare adăugată (TVA) este aplicată generalizat, fără a ţine cont de produsul sau serviciul taxat.

„TVA este problema cea mai mare. (...) Nicăieri în Europa nu avem un TVA flat de 24%, cu excepţia pâinii, indiferent de produs sau serviciu. (...) Propunerea mea e 9% TVA la tot ce înseamnă produs de bază: alimente de bază, carne, legume, fructe. În mod paradoxal, asta nu ar crea la buget un deficit foarte mare“, a declarat Alexandru Vlad, director general al Selgros.

Potrivit acestuia, evaziunea fiscală e la un nivel foarte ridicat în România tocmai pentru că această taxă e la un nivel foarte mare, astfel că o reducere a TVA ar diminua acest fenomen.

Un alt element care favorizează evaziunea fiscală, potrivit specialiştilor, este şi nivelul foarte redus al capitalului social solicitat la înfiinţarea unei companii, dar şi lipsa de rigoare Registrului Comerţului.

„Dacă mâine s-ar implementa, pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale, un curs de pregătire, urmat de un examen, prin care să vedem dacă poţi fi administrator, vom vedea că mulţi dintre cei care se duc să îşi facă o societate comercială nu se califică“, a declarat consultantul fiscal Emil Duca.

În prezent, corupţia şi evaziunea fiscală există pentru că sunt rentabile, a zis la rândul său consultantul fiscal Alin Irimia.

„Diminuarea corupţiei s-ar putea obţine prin transparentizare, prin scumpirea corupţiei, dacă aceasta e analizată ca un fenomen economic. Atâta timp cât merită, o să fie corupţie“, a spus Irimia.

 

Alexandru Vlad, director general Selgros

  •  TVA este problema cea mai mare. Dacă ne uităm la diferenţele între media UE şi cota pe care o avem pe fiecare impozit în parte, TVA e cea mai mare. Nu e o problemă faptul că e 24% şi că media UE e de 21%, ci că este flat. Nicăieri în Europa nu avem un TVA flat, cu excepţia pâinii, de 24%, indiferent de produs sau serviciu. Pentru o persoană cu venituri foarte mici, 24% din ce cumpără ei merge la stat ca şi impozit, când s-ar putea diferenţia TVA pentru produsele de bază.

  • Propunerea mea e 9% TVA la tot ce înseamnă produs de bază: alimente de bază, carne, legume, fructe. În mod paradoxal, asta nu ar crea la buget un deficit foarte mare.

  • Avem o evaziune fiscală foarte mare tocmai din cauza acestui TVA de 24%. Dacă am avea un TVA de 9%, s-ar reduce evaziunea fiscală, am avea o bază de colectare mult mai mare şi ar fi benefic pentru partea populaţiei care trăieşte foarte greu. 

  • Pentru a creşte economic şi a avea o economie performantă avem nevoie de un plan. Nicio economie şi nicio ţară nu a crescut din întâmplare.

  •  

Alin Irimia, consultant fiscal

  • În majoritatea cazurilor am văzut o atitudine pesimistă şi un blocaj al antreprenorului, din cauza unei lipse de predictibilitate. Sunt mulţi investitori care vin în România şi vor să introDuca bani în România, avem potenţial, avem resurse umane, suntem pregătiţi, dar lipsa de predictibilitate îi descurajează.

  • Poate că o soluţie ar fi îngheţarea legislaţiei. Chiar dacă am rămâne în urmă, pentru că mediul de afaceri se schimbă şi e necesară modificarea Codului fiscal.

  • TVA s-a inventat atunci când au fost probleme mari de evaziune în colectarea taxelor directe, a impozitelor pe profit. Au schimbat perspectiva şi au mers pe impozitele indirecte. Chiar dacă nu plăteşte impozitul pe profit, când cumpără ceva, plăteşte o cotă parte. Principiul TVA s-a dezvoltat atât de mult încât am uitat de unde am plecat.

  • O soluţie ar fi eliminarea corupţiei în sensul transparentizării, al scumpirii corupţiei, dacă aceasta e analizată ca un fenomen economic. Atâta timp cât merită, o să fie corupţie. Dacă scumpim corupţia, o diminuăm.

 

Ionuţ Simion, PwC

  • Este un element foarte important să avem măcar un plan pe doi ani, dacă nu pe cinci ani. Să poţi realiza o creştere de 5% presupune să ştii să aloci resurse, să ştii să atragi resurse, să ştii să creezi o platformă care să stimuleze mediul de afaceri.

  • Guvernul ar trebui să introDuca sistemul politicii fiscale, care spune cum să foloseşti instrumentul fiscalităţii pentru a asigura creştere economică. Instrumentul acestei politici fiscale ar însemna: să aplici un TVA diferenţiat, să poţi investi prin politica fiscală. De exemplu, dacă vrei să stimulezi creşterea economică a României, ar trebui să acorzi facilităţi fiscale pentru naşteri.

  • Fiscalitatea trebuie folosită ca un instrument al creşterii economice şi nu ca o sursă de bani la bugetul de stat. Ea trebuie să fie subsumată unui plan pe termen mediu şi lung de dezvoltare economică, în care măsurile luate să proDuca efectele dorite. Fiscalitatea trebuie folosită ca un instrument de dezvoltare sectorială, nu neapărat prin acordarea de facilităţi, ci prin orientarea consumului şi a investiţiilor.

 

Dan Bădin, Deloitte România

  • Potenţial există pentru creştere economică de 5%, în primul rând datorită discrepanţelor dintre România şi restul ţărilor UE. Convergenţa va exista, întrebarea e cât va dura până va exista o convergenţă mai mare cu celelalte ţări din Uniunea Europeană.

  • Una dintre soluţii a fost să se meargă pe TVA cu taxare inversă, cum este la cereale, extins la mult mai multe activităţi. Din păcate, la momentul acesta, în contextul legislaţiei europene, nu se permite, dar se doreşte să se meargă către UE cu astfel de propuneri.

  • Una dintre problemele majore pe care le va avea economia românească pe viitor va fi să vedem care sunt produsele româneşti competitive la export. În afară de Dacia, nu prea avem produse competitive la export. Din această perspectivă, încurajarea prin stimulente fiscale a dezvoltări de noi afaceri, care să încurajeze inovaţia, o parte a problemei ar fi rezolvată.

  • M-aş focusa pe absorbţia fondurilor europene, investiţiile statului în special în infrastructură şi creşterea colectării taxelor la buget pe impozitarea actuală, fără creşterea taxelor.

 

Emil Duca, consultant fiscal

  • Trebuie să pornim de la o strategie economică bine conturată. Fiecare stat încearcă să îşi promoveze avantajele competitive. Nu are rost să arunci resurse pe lucruri în care nu eşti competitiv, iar aceste lucruri trebuie cunoscute înainte de a lua măsuri fiscale. Aceste avantaje trebuie gândite nu în sensul static, ci ca un efort pe termen lung, pentru că aceste avantaje competitive trebuie menţinute cu toate mijloacele posibile.

  • Justiţia românească nu funcţionează aşa cum ar trebui. Numai termenele de judecată care se dau în domeniul civil te fac să vrei să pleci din ţară. 

  • Dacă mâine s-ar implementa, pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale, un curs de pregătire, urmat de un examen, prin care să vedem dacă poţi fi administrator, vom vedea că mulţi dintre cei care se duc să îşi facă o societate comercială nu se califică.

  • Ar trebui majorat capitalul social minim solicitat la înfiinţarea unei societăţi comerciale.

  • Guvernul ar trebui să vadă în sistemul fiscal nu numai un mod de colectare, ci şi un instrument de politică economică, prin care să încurajeze creşterea economică în ramurile în care avem şanse să fim competitivi sau suntem competitivi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO