„În Europa, vrem să mergem în partea de ţări nordice şi nu numai, în Elveţia şi Franţa, Spania, Italia şi apoi în Emiratele Arabe.“
Carmen Popescu, cofondatoarea Emerald Woodart, un producător de mobilă şi accesorii din lemn masiv, afirmă că vrea să ducă produsele companiei sale şi în afara României.
„Planurile de viitor pentru noi sunt să reuşim să ducem din meşteşugul, arta, autenticitatea României şi în afara ţării, să fie cât mai mulţi clienţi care să aibă un obiect realizat de noi în casele lor. Şi ne dorim foarte tare ca atât cei din România, cât şi cei din afara ţării să fie mândri că deţin un produs Emerald Woodart, vrem să ajungem la acest nivel încât ei să fie bucuroşi că ne-au fost clienţi. Asta e cea mai mare dorinţă. În Europa, vrem să mergem în partea de ţări nordice şi nu numai, în Elveţia şi Franţa, Spania, Italia şi apoi în Emiratele Arabe“, a declarat Carmen Popescu în cadrul emisiunii Femei în Business, realizată de ZF în parteneriat cu Vodafone.
Carmen Popescu a intrat în antreprenoriat în 2018, după ce anterior a acumulat experienţă profesională de nouă ani ca angajat, dintre care ultimii şase reprezintă o experienţă de management în cadrul unei companii din real estate. Ea are abilităţi de negociere în management, marketing şi de dezvoltare a businessului.
„Conceptul de business şi domeniul de activitate au apărut din pasiunea şi dorinţa soţului meu, el fiind dintotdeauna pasionat de acest domeniu. Când mi-a prezentat ideea, am realizat că deţineam resursele necesare datorită faptului că acest domeniu era corelat cu domeniul de activitate la care eu activam în acel moment, cel de real estate. Aveam experienţă în lucrul cu arhitecţii, aveam experienţă în lucrul cu proiectele imobiliare şi toate aceste informaţii au fost o bază solidă, care a fost un fundament real pentru ceea ce urma să devină Emerald Woodart. Startul a fost în anul 2018, când am accesat fonduri nerambursabile, iar asta ne-a permis achiziţionarea unor utilaje care să ne ajute să începem producţia“, a spus antreprenoarea despre începuturile afacerii sale.
Vodafone România a lansat pachetul comercial „Special Edition, Vodafone – Ziarul Financiar“, care le oferă companiilor mici şi mijlocii o soluţie completă de servicii de conectivitate, acces nelimitat la platforma ZF Corporate şi suport printr-un consultant Vodafone dedicat.
Ce a mai spus Carmen Popescu, co-fondatoarea Emerald Woodart, în cadrul emisiunii Femei în Business:
Care este profilul clienţilor voştri?
„Clienţii noştri sunt persoane care înţeleg exact semnificaţia şi valoarea unui produs unic şi aici nu mă refer la valoarea financiară. Din punct de vedere al vârstei, sunt clienţi care fac parte din sectorul de vârstă 18 - 50 de ani, au gusturi speciale, raffinate, diferite şi vor produse şi accesorii unice.“
Care sunt cele mai populare produse comandate de pe site-ul magazinului dvs.?
„Măsuţele de cafea şi accesoriile de bucătărie şi office. Fiind în domeniul corporate timp de ani de zile, m-am axat pe această zonă de accesorii şi am încercat să creez un produs care să placă şi foştilor mei colegi şi atunci am reuşit să le atragem atenţia cu produsele office. Aici avem comenzi, am creat un tip de produs corelat cu produsele Samsung şi iPhone şi am avut o surpriză foarte plăcută legată de feedbackul pozitiv şi de numărul comenzilor.“
Care este preţul de pornire şi la ce preţ poate ajunge o măsuţă de cafea făcută de compania dvs.?
„Preţurile pentru o măsuţă de cafea variază între 850 de lei şi 4.000 de lei în acest moment. Contează foarte mult şi tipul picioarelor pe care clientul le alege, câtă răşină conţine, ce cuprinde aşa răşină şi dimensiunile. Noi la momentul acesta putem să facem nişte preţuri standard datorită experienţei dobândite, însă nu ar fi corect să avem nişte preţuri standard pentru că s-ar contrazice cu profilul companiei noastre, cel de custom made şi trebuie să dăm fiecărui client şansa să decidă ce produs vrea şi să-i facem o ofertă personalizată.“
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE