IMM

Consiliul Naţional al IMM-urilor: Circa 99% dintre IMM-uri spun că vor fi afectaţi de măsurile adoptate în contextul limitării răspândirii infecţiei cu COVID-19. Ce măsuri cer antreprenorii de la stat

Consiliul Naţional al IMM-urilor: Circa 99% dintre...

Autor: Ramona Cornea

16.03.2020, 12:20 242

Circa 98,6% dintre întreprinderile mici şi mijlocii cred că activitatea lor economică va fi afectată în perioada următoare de măsurile adoptate în contextul limitării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, potrivit unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Sondajul a fost derulat în perioada 12.03.2020 - 15.03.2020 şi a intervievat un număr de 8374 antreprenori, care au fost în proporţie de 61,8% microîntreprinderi, 23,2% întreprinderi mici, 9,3% întreprinderi mijlocii şi 5,7% alte forme de organizare.

”Rezultatele acestei cercetări au fost deja trimise către prim-ministru, ministrul de Finanţe şi Administraţia Prezidenţială. Pe baza acestor rezultate, am fundamentat propunerile pe care le-am transmis guvernului. Chestionarul a fost realizat în trei zile 12 - 15 martie. În acest moment avem 8.300 de antreprenori care au răspuns chestionarului, ceea ce înseamnă că IMM-urile au nevoie să îşi exprime în o formă sau alta situaţia în ca re se găsesc, au nevoie de o voce”, a declarat Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

Principalele efecte pe care antreprenorii le-au menţionat ca urmare a epidemiei de COVID-19 sunt scăderea vânzărilor (65% dintre respondenţi), scăderea cifrei de afaceri (58%), suspendarea temporară a activităţii (56%), dificultăţi la încasare (54%), restrângerea activităţii (51%), întârzieri la plata furnizorilor (50%), disponibilizări (21%) închiderea firmei (12%).

”Dacă unul din doi antreprenori declară că îşi va suspenda temporar activitatea, atunci avem o problemă majoră, nu numai cu forţa de muncă, ci şi cu acea întreprindere. Este mai greu să restartezi o întreprindere decât să o menţii în activitate”, a adăugat Florin Jianu.

În ceea ce priveşte procentul cu care antreprenorii chestionaţi estimează scăderea cifrei de afaceri, 34% au menţionat o scădere de peste 60% a cifrei de afaceri, 30% au spus că va fi între 20% şi 40%, circa 24% cred că va fi între 40% şi 60%, iar 11% dintre ei au spus că va fi între 0% şi 20%.

Astfel, principalele măsuri pe care aceştia le consideră necesare pentru a putea depăşi această situaţie de criză, se numără (răspunsuri multiple):

 

 1. Program de ajutor de stat privind susţinerea de subvenţii de până la 75% pentru plata salariilor din domeniile afectate de criză (69,1%);

2. Achitarea în totalitate şi direct din bugetul sănătăţii, a indemnizaţiei aferente concediilor medicale pentru angajatii bolnavi de coronavirus sau aflati în carantină (fără plata din partea angajatorului şi ulterior acesta şă recupereze banii de la Casa de sănătate) (51,7%);

3. Acordarea posibilităţii amânării plăţii contribuţiilor pentru asigurări sociale şi de sănătate datorate de salariaţi si plătite de angajatori, cu până la 3 luni (65,4%);

4. Amânarea plăţii impozitului pentru IMM-urile în dificultate (60,3%),

5. Finanţarea IMM-urilor cu dobândă 0 (38,2%);

6. Elaborarea unui plan de comunicare care să cuprindă un site cu informaţii despre toate măsurile adoptate pentru susţinerea economiei în această perioadă (32,2%);

7. Refinanţarea sau extinderea perioadelor de scadenţă pentru împrumuturi (28,9%);

8. Acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ în situaţii excepţionale, în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare suportate din bugetul de stat (26,5%); 9. Asigurarea cadrului legislativ privind politici de lucru flexible (21,5%);

10. Introducerea instituţiei mediatorului de credite pentru IMM-uri (10,9%).

În final, termenul maxim pe care antreprenorii îl consideră necesar pentru adoptarea de măsuri economice de sprijin este de 1 săptamână (37,8%), 1 lună (33,4%) şi 2 săptămâni (28,8%).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO