Info

(P) NVIDIA provoacă gamer-ul din tine: o platformă vizionară şi abonamente preferenţiale

Autor: Publicitate

29.04.2024, 13:19 154

De ani de zile, industria globală a jocurilor video a fost o afacere de miliarde de dolari, susţinută la nivel internaţional de pasionaţi care monitorizează cu atenţie anunţurile marilor dezvoltatori sau activitatea terţilor, furnizori de servicii asociate. Potrivit statisticilor, veniturile globale din industria jocurilor depăşesc împreună sumele generate de muzica şi cinematografia mondială. Lansările de jocuri de la cei mai importanţi dezvoltatori de jocuri se vând în mod obişnuit în milioane de exemplare şi domină clasamentele mondiale de sfârşit de an. Interesul global pentru noile tehnologii care sprijină această industrie este evident. În acelaşi timp, optimizarea modului în care terminalele rulează jocuri din ce în ce mai complexe, cu grafică din ce în ce mai sofisticată, reprezintă unul dintre principalele puncte de interes ale utilizatorilor contemporani.

 Este uşor de înţeles de ce cel mai recent anunţ al gigantului american Nvidia a generat noi aşteptări în rândul pasionaţilor, reprezentând un pas înainte important în experienţa de gaming, inclusiv pentru România. Compania americană a introdus trei noi jocuri în super-cloud-ul său dedicat gamingului, GeForce NOW, împreună cu noi opţiuni de abonament, toate sprijinite de tehnologii de nouă generaţie. Cu o bază de utilizatori care depăşeşte 20 de milioane de membri, serviciul GeForce NOW poate fi considerat un adevărat club de gaming, transformând instantaneu orice dispozitiv conectat - fie că este vorba de laptopuri, desktopuri, Mac-uri, televizoare, dispozitive Android, iPhone-uri sau iPad-uri - într-o platformă puternică pentru jocuri. Platforma rezolvă problema descărcărilor şi actualizărilor greoaie, eliminând necesitatea instalării de fişiere mari local, sau nevoia de a avea un sistem ultra-performant echipat cu cele mai noi componente.

Unul dintre avantajele principale ale GeForce NOW este compatibilitatea sa cu o gamă variată de dispozitive, inclusiv PC-uri, Mac-uri, smartphone-uri, tablete şi chiar televizoare inteligente. Utilizatorii pot accesa biblioteca lor de jocuri din orice locaţie, beneficiind de o grafică superioară şi de un gameplay fluent, fără nevoia de a avea hardware local puternic.

GeForce NOW oferă mai multe opţiuni de abonament, fiecare oferind acces la diferite caracteristici şi beneficii. Abonamentul Free permite accesul la platforma, dar cu anumite restricţii precum timp de joc limitat şi timp de aşteptare pentru a accesa serverele de gaming. Abonamentul Priority, disponibil la 10,99 EUR/luna, oferă un suport hardware premium precum şi RTX ON, iar accesul la serverele de gaming este prioritar. Legat de aceste servere, utilizatorul din RO are mai multe opţiuni viabile precum Sofia, Frankfurt si Varşovia, locaţii foarte apropiate de zona noastră ce oferă o latenţă medie foarte bună de aproximativ 31ms. 

Abonamentul Ultimate(21,99 EUR/luna), ultimul si cel mai avansat, include toate beneficiile abonamentului Priority, hardware GeForce RTX 4080, acces la tehnolgiile NVIDIA DLSS şi Reflex plus suport pentru rezoluţii de înaltă calitate, cum ar fi 4K şi 120 de cadre pe secundă.

 Diablo IV şi Overwatch 2, două hit-uri pentru pasionaţii de gaming

 Prin intermediu GeForce NOW, utilizatorii au opţiunea de a rula peste 1800 de jocuri mereu actualizate, astfel încât să poată petrece mai puţin timp aşteptând şi mai mult timp jucând. Platforma este conectată cu magazinele online, astfel încât să permită transmiterea în flux a jocurilor deja cumpărate, ameliorându-le semnificativ performanţa şi degrevând dispozitivele de bază de efortul procesării. Jocuri de top, precum cele de la Activision Blizzard, cu zeci de milioane de fani la nivel mondial, au intrat de curând în cloudul GeForce NOW. Reamintim că, la finalul anului trecut, după o perioadă tumultoasă de negocieri, Microsoft a preluat compania americană de jocuri, finalizând cea mai mare achiziţie din gaming a companiei, în valoare de 68,7 miliarde de dolari. Parte a unui parteneriat de 10 ani între NVIDIA şi Microsoft, două dintre cele mai populare jocuri ale companiei, pentru care gamerii au aşteptat tensionaţi vreme de ani, Diablo IV şi Overwatch 2, sunt disponibile acum pe platforma susţinută de Nvidia.

Membrii GeForce NOW pot folosi versiunile Steam sau Battle.net ale Diablo IV şi Overwatch 2 pe aproape orice dispozitiv, beneficiind astfel de procesarea grafică oferită de o platformă GeForce RTX 4080 în cloud. Diablo IV şi Overwatch 2 urmează lansării recente a legendarului Call of Duty, primul joc Activision apărut în cloudul Nvidia. De altfel, portofoliul GeForce NOW conţine multe dintre cele mai populare jocuri pentru PC, titluri de la Steam, Xbox şi titluri acceptate pentru PC Game Pass, Epic Games Store, Ubisoft, GOG.com şi alte magazine digitale. Mai mult, platforma GeForce NOW este actualizata saptămănal, fiind adaugate noi jocuri in fiecare Joi.

Un bilet de o zi spre universul gamingului mondial

Accesul la acest univers al gaming-ului în cloud a devenit mult mai uşor odată cu introducerea abonamentelor de o zi, disponibile pe platformă începând din luna februarie. Acestea permite jucătorilor să testeze toate avantajele premium înainte de a decide să achiziţioneze abonamente pe termen mai lung, cum ar fi cele de o lună sau şase luni, care oferă o valoare mai bună.

Abonamentele de o zi oferă acces timp de 24 de ore la toate funcţiile rezervate membrilor Priority şi Ultimate. Utilizatorii cu Day Pass pot experimenta RTX ON pentru jocurile acceptate cu Priority şi Ultimate Day Pass. Cei cu Ultimate Day Pass beneficiază de acces exclusiv la tehnologii inovatoare precum NVIDIA DLSS 3.5, Ray Tracing şi NVIDIA Reflex. Ultimate Day Pass este disponibil la preţul de 8,79 EUR, în timp ce Priority Day Pass costă 4,39 EUR. Cele 24 de ore de joc încep imediat după achiziţionare.

Tehnologii de ultimă generaţie pentru gamingul în cloud

 Într-o industrie în plină expansiune la intersecţia tehnologiei şi divertismentului, investiţiile în soluţii inovatoare sunt constante, anticipând mereu salturile spectaculoase înregistrate în acest domeniu. Indiferent dacă sunt începători, jucători ocazionali sau pasionaţi hardcore, aceştia sunt permanent interesaţi de noile generaţii de hardware, software şi accesorii care pot oferi cele mai captivante experienţe de joc. Unul dintre cei mai dinamici actori din această piaţă, NVIDIA, continuă să depăşească limitele şi aşteptările din industria jocurilor în cloud. Abonamentul Ultimate, susţinut de o grafică GeForce RTX 4080, aduce GeForce NOW la un nivel superior, folosind tehnologia G-SYNC pentru a îmbunătăţi semnificativ performanţa streaming-ului în cloud, reducând la minim latenţa pentru a asigura o experienţă de joc cât mai dinamică şi fluentă posibilă.

Prin adăugarea noilor opţiuni de streaming de 60, 120 şi 240(FHD) de cadre pe secundă pentru modul GFN Reflex, experienţa de joc în cloud devine aproape imposibil de distins de cea de pe terminalele locale. În plus, utilizatorii de dispozitive mobile primesc un impuls incredibil la rezoluţia de 1440p pe telefoanele Android. Cu aceste îmbunătăţiri, jucătorii vor beneficia de o experienţă de gaming la rezoluţie de până la 4K şi 120 de cadre pe secundă, cu suport pentru tehnologiile NVIDIA DLSS şi Reflex, pe orice dispozitiv dotat cu un ecran şi o conexiune solidă la internet.

 Tehnologia cloud G-SYNC ridică ştacheta şi mai mult, minimizând latenţa şi asigurând suport pentru monitoare cu rate de reîmprospătare variabile, fiind complet optimizată pentru monitoarele compatibile cu G-SYNC. Cu Cloud G-SYNC activat, GeForce NOW va ajusta dinamic ratele de reîmprospătare ale ecranului pentru a se potrivi fluxului de streaming, garantând cea mai fluidă experienţă de joc disponibilă în prezent în cloud. Suportul pentru NVIDIA Reflex este disponibil pentru cele mai bune jocuri de pe GeForce NOW, inclusiv Call of Duty: Modern Warfare III, Cyberpunk 2077, Diablo IV, Overwatch 2, The Witcher 3: Wild Hunt, Alan Wake 2 şi multe altele.

 Telefoanele mobile devin platforme de jocuri pentru PC

Cu GeForce NOW, orice dispozitiv, inclusiv un telefon, poate fi transformat într-o platformă de gaming de înaltă performanţă. Jucătorii care preferă să joace pe mobil au posibilitatea să ajusteze rezoluţia de streaming la 1440p pe dispozitivele Android, oferind o grafică splendidă şi vibrantă, potrivită pentru cele mai complexe jocuri. Utilizatorii platformei vor putea transforma orice dispozitiv Android într-un echipament portabil de gaming, beneficiind de suport pentru rezoluţii quad-high-definition (2.560 x 1.440 pixeli), precum şi de suport îmbunătăţit pentru tastatură şi mouse. Prin simpla utilizare a unui USB-C docking station, jucătorii pot conecta un telefon Android la un monitor de gaming sau la un televizor 1080p/1440p, beneficiind în acelaşi timp de tastatură, mouse sau gamepad.

Folosind abonamentul GeForce NOW Ultimate, unde serverele sunt echipate cu o grafică GeForce RTX 4080, telefoanele Android devin adevărate platforme portabile, oferind o experienţă incredibilă pentru cele mai recente jocuri triple-A pentru PC, cum ar fi Baldur’s Gate 3, The Finals şi Monster Hunter: World. În gaming, fantezia nu mai are limite. Nvidia priveşte spre viitorul gaming-ului în streaming, explorând un univers tehnologic în care afişajele externe sunt conectate la dispozitive mobile. Într-o demonstraţie recentă la CES, jocurile Cyberpunk 2077 şi Alan Wake 2 au fost transmise de pe serverele GeForce NOW din Los Angeles către un telefon Samsung Galaxy S23 Ultra conectat la un monitor 1440p în Las Vegas.

Indiferent de abonamentul ales, serviciul GeForce NOW promite să îţi ofere acces neîntrerupt la jocurile tale preferate, indiferent ca eşti acasă, la birou sau într-o deplasare. Singura condiţie este să ai timp liber, un dispozitiv cu ecran şi o conexiune bună la internet. 

 

 

 

 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO