Media & Advertising

Francezii de la TF1 ar putea intra pe piata locala

15.05.2007, 19:39 8

Televiziunea franceza TF1 intentioneaza sa investeasca pe piata romaneasca, potrivit declaratiilor lui Ralu Filip, presedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), care a avut ieri o intalnire cu reprezentantii postului. "TF1 vrea sa investeasca. Le-am zis ca le doresc succes", i-a anuntat Ralu Filip pe membrii CNA, in cadrul sedintei Consiliului.
Primul canal generalist de televiziune din Franta, cu o cota de audienta anul trecut de 31,6%, TF1 s-a transformat intre timp intr-un grup de comunicare integrat care dezvolta diverse activitati, de la productie si difuzare de programe TV la productie cinematografica, distributie de DVD-uri si CD-uri sau teleshopping, prin filiala sa cu acelasi nume. TF1 a dezvoltat, mai ales dupa intrarea in actionariatul grupului a companiei Bouygues (42,9%), o paleta larga de produse derivate: site-uri Internet, continut video, bloguri etc.
Presedinte-director general al TF1 este Patrick Le Lay, care ocupa aceasta functie din 1988. TF1 detine o serie de canale tematice distribuite contra cost in Franta - LCI, TF6, TV Breizh, TMC -, iar la nivel international detine postul Eurosport.
In 2006, cifra de afaceri consolidata a grupului a fost de 2.653 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO