Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Inflaţia globală e istorie. Au rămas incertitudinile şi riscurile

Adrian Vasilescu, BNR: Inflaţia globală e istorie. Au...

Autor: Adrian Vasilescu

11.10.2023, 00:05 5750

Din ianuarie 2021, am plătit mai mult, de la o lună la alta, la piaţă, în magazine, în farmacii, pentru călătorii - cu tramvaiul, cu trenul,  cu avionul. Şi tot mai încărcate - un timp - au  fost facturile la energie: electricitate, gaze, termoficare, combustibili.

Ce observăm în această înşiruire de scumpiri? Întâi şi întâi, că 80 la sută din totalul lor au fost importate. Ca rezultat al „dictatului” inflaţiei globale! Dintre celelalte 20 de procente, reprezentând inflaţia cu accente locale, reţinem nu doar că plăţile supuse deciziilor pieţei libere au crescut; pentru că salturi semnificative au fost înregistrate şi pe „piaţa de comandă”, la preţurile şi tarifele  ce sunt încă stabilite de stat: la termoficare, medicamente, trenuri, apă, canal şi salubritate.

Semnificativ, cu privire la debutul inflaţiei, este  faptul că la cumpăna anilor 2020 - 2021 nu se vedea nici un nor. Niciun pericol! Doar un semn firav: după o scădere a preţului electricităţii, din ianuarie până în noiembrie 2020, procesul de ieftinire s-a oprit brusc în decembrie. Rata lunară: 0,00. Iar preţul gazelor, deşi a fost liberalizat încă din vara lui 2020, a suferit prima scumpire în august 2021. Era  liniştea ce avea să preceadă furtuna din ianuarie 2021. Fără  vreo justificare obiectivă. Acesta a fost şi motivul pentru care, în ianuarie 2021, BNR a coborât rata dobânzii de politică monetară la cel mai de jos nivel din întreaga sa istorie. Avea, de altfel, un „interes”: să recupereze creşterea economică după recesiunea din 2020. Şi a reuşit!

Inflaţia, cea importată, s-a strecurat încet. Dar nemilos. Lângă curentul electric si gazele naturale, care au suportat cele mai mari scumpiri, s-a scumpit peste medie combustibilul. Şi s-au scumpit îngrijirea medicală, serviciile de cosmetică, serviciile poştale, ţigările (şapte milioane de fumători în România!), prestaţiile din atelierele de reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte, la care apela o parte tot mai mare a populaţiei. Iar aceste scumpiri au dezorganizat consumul şi au şubrezit  bugetele familiilor.

Trei erau  întrebările la ordinea zilei: 1) de unde venea această inflaţie,  care îi erau cauzele; 2) încotro mergea, până unde s-ar fi putut întinde în timp; 3) ce avea de făcut  România în faţa acestui şoc global. Plecând, desigur, de la ce ardea în acel moment: rata anuală a creşterii preţurilor, care a plecat de la sub 3 la sută în ianuarie 2021, s-a apropiat de 8 la sută în octombrie şi noiembrie. Acest al şaselea ciclu inflaţionist, de după 1989, fiind determinat aproape integral de criza energetică globală.

Ce a făcut BNR, sub presiunea exploziei preţurilor, în împrejurarea în care  marile bănci centrale - susţinând că inflaţia globală e tranzitorie - au continuat să cocheteze cu dobânzile joase de politică monetară şi cu banii ieftini? A ales să urce dobânda şi  să scumpească banii, în octombrie şi noiembrie 2021, cu şase luni înaintea Rezervelor Federale şi cu zece luni înaintea Băncii Centrale Europene! Aplicând un dozaj pe care l-a învăţat bine încă din anii 1990: să nu urce dobânda de politică monetară peste linia strategică mai sus de care ar ajunge să se confrunte cu factori „de teapa” preţurilor la energie, pe care nicio bancă centrală din lume nu-i poate controla! Dar nici mai jos de această linie, unde ar ajuta mai bine creşterea economică, dar n-ar mai avea nicio putere împotriva inflaţiei!

Viaţa a arătat că filtrul politicii monetare a funcţionat bine şi funcţionează bine. A sprijinit creşterea economică robustă din 2021 şi din 2022, a contribuit la evitarea recesiunii ce a planat deasupra economiei în acest an, fără să-i lase inflaţiei canale deschise pe care să-şi facă de cap. Rata anuală a creşterii preţurilor, ce era aşteptată să urce vizibil de-a lungul întregului an 2022, şi-a atins într-adevăr vârful cel mai înalt, de 16,76 la sută, în noiembrie. Din iunie însă crescuse cu încetinitorul. Obosise deja, după salturile mari din martie, aprilie şi mai, în contextul geopolitic accentuat pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina.

La ce raportăm contextul inflaţionist din 2022, mai ales efectele şi cifrele creşterii dezordonate a preţurilor de consum? La ce raportăm şocurile de pe pieţele energiei şi alimentelor cu care am convieţuit noi şi lumea toată? Desigur, la ce a urmat! Inflaţia globală a devenit istorie! Începând din decembrie 2022, şi inflaţia internă a devenit istorie, transformându-se  în dezinflaţie. Preţurile tot cresc, dar mai încet, din ce în ce mai încet. Deşi încă ne confruntăm şi cu incertitudini, şi cu riscuri, obţinem deja o sinteză fină a creşterii generalizate  a preţurilor de consum, o creştere ceva mai calmă, ceva mai ordonată, ce-i permite băncii noastre centrale să menţină de nouă luni la 7 la sută rata dobânzii de politică monetară.

Reperul pentru viitor? Ţinta BNR: o rată anuală a inflaţiei de 2,5 la sută. Aceasta fiind o axiomă. Faţă în faţă însă cu acest reper-axiomă, este obiectivul ca ieşirile din matcă ale preţurilor de consum, frecvente pe întreaga planetă din 2021 încoace, să fie tot mai rare în acest an si să ne apropiem de ţintă în 2024… Dacă preţul petrolului nu va exploda în siajul noii conjuncturi geopolitice.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO