Cu o carieră bancară şi de economist în spate în sectorul privat, Florin Cîţu, ministrul finanţelor, a devenit mult prea repede politician, iar acest lucru va costa sectorul privat, pe cele 500.000 de companii private, pe cei pe cei 4 milioane de angajaţi de aici, care sunt principalii contributori la bugetul de stat şi, în final, România.
Aşa cum s-a întâmplat în perioada 2008-2009-2010 când, întâi guvernul PNL Tăriceanu, susţinut de PSD, unde Ludovic Orban, actualul premier, era ministrul transporturilor, apoi guvernul PDL/PSD Boc au negat criza care venea şi peste România şi au amânat cel puţin doi ani restructurarea bugetară, cheltuieli şi personal, lăsând toată povara pe umerii sectorului privat.
Pentru că erau alegeri parlamentare, apoi prezidenţiale, cele două guverne plus preşedintele Traian Băsescu nu s-au atins deloc de sectorul bugetar, unde erau 1,4 milioane de angajaţi, o masă importantă de voturi. La fel se întâmplă şi acum, când urmează alegeri locale şi parlamentare. Cel care a scăpat este preşedintele Klaus Iohannis, care a fost reales anul trecut.
În urmă cu zece ani, în timp ce firmele private nu mai ştiau cum să taie costurile, cum să mai reducă salariile şi să mai dea oameni afară, bugetul de stat era alimentat de împrumuturi fără număr, fără să fie restructurat deloc, nici la nivelul cheltuielilor, nici la nivelul administraţiei.
De atunci au trecut peste 10 ani şi situaţia este la fel.
În criza precedentă, România a pierdut 700.000 de locuri de muncă, economia şi-a revenit după 7 ani, dar în schimb bugetul de stat a fost protejat, iar datoria publică a crescut de la 10% din PIB la 35% din PIB.
Cei de la putere au crezut că firmele private îşi vor reveni mai repede, că revenirea economică va fi în forma literei V şi că nu va fi nevoie de ajustări bugetare.
În mai 2010, deci după un an şi jumătate de la izbucnirea crizei, preşedintele Băsescu a fost nevoit să taie salariile bugetarilor cu 25% şi să majoreze TVA-ul la 24% - măsură care a lovit iar din plin sectorul privat - pentru că bugetul nu se închidea cu 1 miliard de euro, iar creditorii internaţionali nu mai credeau în promisiunile guvernului.
Acum se întâmplă la fel, numai că sumele în joc sunt mult mai mari (guvernul are nevoie de 13 miliarde de euro pentru a se închide), iar marja de manevră este mult mai redusă: spaţiul bugetar nu mai este atât de generos, oamenii nu mai acceptă atât de uşor tăierile de salarii, iar criza care s-a instalat este mult mai dură.
Uitaţi-vă ce se întâmplă în America, ce se va întâmpla în Europa şi cum guvernele nu mai ştiu cum să salveze marile companii.
Bugetul României este extrem de rigid, pensiile şi salariile reprezentând 80% din cheltuieli.
Deci bani pentru relansarea economică sunt mult prea puţini pentru cât va fi nevoie.
În criza precedentă Florin Cîţu era şeful operaţiunilor de trezorerie ale ING Bank România şi cunoaşte foarte bine acea perioadă, care a fost impactul în economie şi asupra companiilor a negării crizei de către guvernele Tăriceanu şi Boc, ştie foarte bine cum s-a negat criza şi de către BNR (la începutul crizei, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, întreba ce treabă avem noi cu ce se întâmplă în America), iar acest lucru a dus în final la celebrul împrumut de la FMI şi ceilalţi creditori internaţionali, de 20 de miliarde de euro.
Împrumutul de atunci a fost luat pentru stabilizarea cursului (care crescuse de la 3,6 la 4,3 lei pentru un euro), pentru asigurarea finanţării externe a României, pentru susţinerea sistemului bancar care era expus pe împrumuturile în euro, iar o creştere a cursului de atunci de la 3,6 lei/euro la 5 lei/euro, cum credeau dealerii că ar fi fost bine, ar fi dărâmat de tot întreaga economie.
În 2008/2009, cei care erau la putere (mulţi dintre ei fiind şi acum) au făcut un buget pe o creştere economică de 2% (în 2007-2008, creşterea economică fusese de 7-8%), iar realitatea crizei a însemnat o cădere economică de 7%, şi ar fi fost mult mai mare dacă nu ar fi fost împrumutul de stabilizare de la FMI şi acordul de la Viena cu băncile internaţionale prezente în România ca să nu-şi retragă câţiva ani liniile de finanţare.
Acum, guvernul Orban şi ministrul Cîţu mizează pe o scădere economică de 1,9%, conform rectificării bugetare, în timp ce economiştii estimează o cădere de 4-6%, FMI de 5%, iar Coaliţia pentru Dezvoltarea României, organizaţia care reuneşte cele mai mari companii din România, merge şi pe un scenariu de 8-9%.
Aşa cum au făcut şi miniştrii de finanţe de acum 10 ani, la fel face şi Florin Cîţu, mizând în Power Point pe scădere economică mai mică, pentru a nu fi nevoit să taie din cheltuielile bugetare. La fel făcea şi PSD-ul lui Dragnea şi Teodorovici, care supraevaluau creşterea economică pentru a putea cheltui mai mult.
Reducerea cheltuielilor bugetare nu este pe agenda guvernului, pentru că ar însemna pierderea de capital politic.
În schimb, Florin Cîţu spune că plata cheltuielilor bugetare, salarii, pensii, investiţii se va face în funcţie de încasări şi dă vina pe PSD că a lăsat moştenire majorarea pensiilor fără să existe surse de finanţare!
În orice moment guvernul poate să amâne, să proroge - cum este denumirea juridică - această lege, dar nu o face din motive electorale.
De partea cealaltă a baricadei economiei, companiile private îşi ajustează zilnic bugetele în funcţie de încasări şi cash-flow-ul pe care se bazează. Iar când se duc la bancă să ceară alte linii de finanţare, ofiţerii de cont amendează drastic estimările de venituri de cash-flow, solicitând date mai realiste.
La fel ar trebui să facă şi ministrul finanţelor cu bugetul public pentru a nu pune în pericol total economia, companiile private şi, în final, pe cei 4 milioane de angajaţi de aici.
Deşi vine din sectorul privat, unde realitatea execuţiei unui buget este de bază în conducerea afacerii, ministrul finanţelor oferă explicaţii de politician la întrebările privind restructurarea bugetară.
El spune că nu este momentul unei asemenea discuţii (a se vedea afirmaţiile premierului, ministrului muncii şi ministrului fianţelor pe tema şomajului tehnic în sectorul bugetar) şi că soluţia nu este reducerea cheltuielilor, ci digitalizarea sectorului public, o afirmaţie care în realitate nu are nicio acoperire.
De două decenii se bagă miliarde şi miliarde de euro în informatizarea sectorului public - toate marile companii ale lumii plus furnizorii locali stau la coadă pentru a obţine contracte - iar rezultatul este cel care se vede cu ochiul liber: pentru declaraţiile online trebuie să mergeţi la etajul trei.
Ca să nu mai vorbim de bazele de date care nu funcţionează între ele şi pentru care contribuabilii trebuie să facă mii de drumuri.
Pentru a susţine sectorul bugetar, o companie privată lucrează aproape jumătate de an pentru a plăti taxele şi impozitele, iar cealaltă jumătate pentru a-şi plăti angajaţii şi a face business.
Ministrul Finanţelor a primit o păsuire de la agenţiile de rating, care încă nu au trimis România la statutul de “junk”, bazându-se pe promisiunea unor ajustări bugetare, amânarea creşterii pensiilor şi controlul bugetului.
În timp ce cheltuielile bugetare cresc iar veniturlile bugetare se prăbuşesc dar Florin Cîţu crede că economia îşi va reveni repede, mii de companii private îşi întrerup activitatea, peste 250.000 de şomeri sunt cu acte în regulă, iar întrebarea celor 1 milion de angajaţi trimişi în şomaj tehnic este dacă după ridicarea stării de urgenţă vor mai avea un loc de muncă, având în vedere că cererea se va prăbuşi, companiile nu vor mai avea aceleaşi încasări, iar businessul şi economia vor fi la pământ.
Pentru cei care nu ştiu, din activitatea sectorului privat rezultă încasările bugetare şi de acolo sunt plătiţi cei 1,2 milioane de angajaţi la stat şi cei 5 milioane de pensionari.
PNL se declară un partid liberal, Florin Cîţu la fel , dar realitatea politică arată că ei se bazează mai mult pe sectorul de stat, pe cei 1,2 milioane de angajaţi de aici, pe primăriile şi consiliile judeţene, care sunt adevărate clanuri fanariote (uitaţi-vă ce s-a întâmplat la Suceava), care fac tot posibilul să rămână la putere.
Factura crizei este plătită de sectorul privat, cel puţin până acum.
Guvernul nu are suficienţi bani şi nici nu va avea din resurse interne pentru a susţine sectorul privat să treacă prin criză.
Programul IMMInvest este foarte bun, dar se bazează pe garanţiile pe care le oferă statul, iar companiile trebuie să fie bancabile pentru a accesa creditele de la bănci. Din 40.000 de companii care pot beneficia de garanţii de 15 miliarde de lei, peste 3 miliarde de euro, numai 15.000 sunt bancabile.
Şomajul tehnic pentru 1 milion de oameni a fost un respiro, dar întrebarea este ce se va întâmpla după ridicarea stării de urgenţă şi cum vor fi gestionaţi cei peste 1 milion de şomeri cu acte în regulă, o situaţie cu care niciun guvern nu s-a confruntat de mulţi ani încoace..
Când Băsescu a tăiat salariile cu 25% în sectorul bugetar, sute de mii de oameni au ieşit în stradă. Acum ce va fi?
Dacă bugetul nu se ajustează acum, pe măsură ce căderea economică va fi şi mai mare, administrarea cheltuielilor şi a finanţării bugetului va deveni din ce în ce mai dificilă. Şi nici BNR nu va mai avea ce face.
Iar agenţiile de rating şi pieţele de-abia aşteaptă ca România să ajungă cu spatele la zid pentru a cere dobânzi mai mari şi alte măsuri mai dure.
Guvernul vrea împrumuturi externe dar fără condiţionalităţi, pentru a nu fi nevoit să fie obligat să ia măsuri economice dure. Dar se va ajunge şi acolo, dar cu cât mai târziu, cu atât impactul ulterior va fi mai mare.
Toată lumea îşi dă seama că suntem într-o criză, companiile private îşi ajustează bugetele în consecinţă, dar întrebarea tuturor este care sunt soluţiile pentru viitor, pentru ce să mai muncească şi de ce să se mai împrumute ca să treacă prin această perioadă şi nu în ultimul rând, de ce trebuie să plătească integral preţul crizei.
Până acum, companiile private au aflat de la preşedintele Iohannis, de la premierul Orban, de la ministrul finanţelor Cîţu şi de la ceilalţi miniştri, că se lucrează la un plan de măsuri pentru ieşirea din criză şi relansarea economică, plan care va fi prezentat în curând.
Cel mai bine ilustrează această situaţie opinia lui Cosmin Marinescu, consilierul prezidenţial pe probleme economice al preşedintelui Iohannis:
“La începutul lunii martie, înainte de declanşarea crizei sanitare, am propus preşedintelui României constituirea unui grup inter-instituţional pentru evaluarea implicaţiilor economice al COVID-19. Astfel, a fost înfiinţat, prin memorandum al guvernului, formatul consultativ GLI ECOROM, în cadrul căruia au fost şi sunt organizate consultări active cu toate sectoarele relevante ale mediului financiar din România, în vederea identificării de soluţii de protejare împotriva efectelor economice ale crizei coronavirus. Doresc să încurajez şi pe această cale transmiterea în continuare de sugestii şi propuneri în materie de soluţii din partea tuturor celor preocupaţi de perspectivele economice ale României.”
Deci trebuie să fim liniştiţi, GLI ECOROM va veni cu un plan de relansare economică.
Sper ca acest plan de relansare să nu vină prea târziu.
Până atunci, să nu uitaţi că statul are nevoie de bani şi se bazează pe sectorul privat pentru plata taxelor şi impozitelor.
Citiţi AICI Ziarul Financiar ediţia de JOI
