Opinii

Echipa mea lucrează la implementarea split TVA şi la trecerea contribuţiilor cu păstrarea salariilor nete ale angajaţilor. Întrebarea este însă: Se vor duce banii colectaţi unde trebuie?

Echipa mea lucrează la implementarea split TVA şi la...

Autor: Dragos Damian

27.12.2017, 14:42 1330

Sigur că am implementat split TVA şi suntem live,  beneficiind de facilităţile fiscale care sunt oferite celor care aplică sistemul în ultimul trimestru din 2017 – dacă tragi linie este evident că dificultăţile de implementare sunt neglijabile raportat la avantajele punerii rapide în operă – merită menţionat aici că cele mai des invocate greutăţi sunt legate de costurile suplimentare aferente modificărilor contabile, când de fapt greutatea mare pentru cei care vor să aplice sistemul este lipsa de reacţie înca de acum trei luni a sistemului bancar de a dezvolta şi oferi o aplicaţie care să facă defalcarea automat.

Evident că vom face în aşa fel încât angajaţii să nu piardă din venituri după 1 ianuarie – aş face observaţia ca o garantie solidă pentru angajatori ca, în locul avertismentelor de la MFP cu privire la durabilitatea măsurii, partidele de la guvernare să treacă prin Parlament, în prima zi dupa vacanţă, legea de adoptare a OUG 79 / 2017 – asta pentru a nu mai exista ambiguităţi legate de această masură care poartă efecte sociale.

Este un fapt consemnat că implementarea (chiar şi mai “relaxată”, cum au descris-o analiştii) a măsurii de split TVA în alte ţări UE a dus la creşterea veniturilor din TVA cu, de exemplu, peste 20% în Polonia – şi o menţiune, când vorbim de implementare relaxată ne referim la perioade mai lungi de dezbateri pentru mai buna înţelegere, şi nu la aplicarea propriu-zisă, care este obligatorie.

Rămân însa multe intrebări care nu dau pace mediului de afaceri care işi plăteşte lună de lună taxele şi impozitele – întrebarile sunt în prag de 2018, dar ele nu işi vor afla un raspuns mai devreme de 2020.

Se vor colecta mai mulţi bani?

Probabil că da într-o primă etapă, suficienţi încât guvernanţii să se bată cu pumnul în piept şi să arate statistici despre cât de bine vin banii datorită măsurilor fiscale introduse începând cu 2018. Dupa care, cei mai buni prieteni ai economiei, evazioniştii şi angajatorii la negru, sprijiniţi din spate de un aparat administrativ impecabil de politicieni, consultanţi, avocaţi, lobbişti, vor găsi o cale. Iar mai apoi, inspectorii financiari vor tăbărî din nou asupra bunilor platnici experimentând noi forme de stoarcere.

Se vor duce banii colectaţi unde trebuie?

Reamintesc calculul imaginar a ceea ce se poate face cu 30 miliarde lei evazionaţi din TVA în 2016: cu aproximatie 4 spitale regionale noi  (4 miliarde lei), 600 şcoli noi (1 miliard lei), 1400 km autostrăzi noi (25 miliarde lei).

Va exista competiţie adevarată între capitalul de stat şi cel privat?

Dublul standard rămâne un obstacol în calea unui contrat civilizat între stat şi mediul privat – vezi şi propunerile recente de modificare a legii guvernantei corporatieste.

Va progresa societatea noastră în următorii 3 ani?

Asta este principala intrebare la care trebuie sa raspunda cei care guvernează inclusiv prin legi în economie. Apetitul de consum al românilor nu se va domoli în următorii 2-3 ani, aşa că mă aştept în continuare la 5-6-7% creşterea economică pe an.

Dar va însemna asta progres pentru Romania?

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO