21 aprilie 2011. După doi ani şi jumătate de la criza de pepiaţa valutară şi monetară din octombrie 2008, unul dintre cele maitensionate episoade publice din istoria pieţei financiarepostdecembriste, care stă alături de prăbuşirea Caritas, cădereaFNI, atacul asupra BCR şi CEC de la începutul anilor 2000, cei cares-au înfruntat atunci au trecut la explicaţii şi dezvăluiri. BNR acheltuit un miliard de euro într-o lună ca să susţină cursul,guvernatorul Mugur Isărescu vorbeşte despre faptul că a fost un jocde poker unde dealerii au pierdut, iar Dan Pascariu, preşedinteleUnicredit Ţiriac Bank, aşteaptă şi acum ca Banca Naţională săindice vinovaţii atacului speculativ asupra leului. Şi dacă au fostbăncile locale sau alţii din afară? Cu nume, nu aşa acuzaţiigenerale. Că o fi fost Unicredit, sau ING, sau Citi, sau RBS, sauBancpost, sau Raiffeisen, sau alţii, cine ştie? Ce s-a întâmplat înspatele uşilor, nimeni nu vorbeşte.
Miercuri, 22 octombrie 2008, în jurul orei 15.00, la BNR. Urmacea mai dură conferinţă de presă ţinută vreodată de către MugurIsărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, cu acuzaţii fărăprecedent. Un grup de trei bănci locale au încercat să acreditezeideea unei crize de lichiditate pe piaţa bancară prin creştereafoarte mare a dobânzilor la lei pe piaţa interbancară şi prindeclaraţiile pe care le-au făcut.
"Este de neînţeles ceea ce fac ei. S-a eşuat pe un atac pe leuîn mod evident şi se încearcă mascarea acestor pierderi pe imagineaunei crize de lichiditate care nu există", spunea atunci Isărescu.El nu a dorit să menţioneze numele băncilor vizate, dar a precizatcă oficiali ai acestora au dat declaraţii în presă, "inclusiv înZiarul Financiar" şi la televizor în acele zile, invocând problemalipsei de lichiditate de pe piaţa monetară interbancară.
"Crearea unei panici este rea-voinţă... Compromit o piaţă şi unsistem." Aşa am consemnat în ZF ceea ce a spus atunci guvernatorul.Era extrem de furios şi îmi amintesc că iniţial guvernatorul nicinu voia să ţină el conferinţa, trimiţându-l în faţă pe şefulsupravegherii bancare, Nicolae Cinteză. Dar, după zece minute, acoborât în sală şi a început tirada.
De trei săptămâni asistam la una dintre cele mai dure lupte depe piaţa valutară şi monetară din istoria României. Cursul valutarşi leul erau sub o presiune imensă. Crescuse de la 3,5 lei pentruun euro la 3,9 lei într-o săptămână şi era la un pas să spargăfoarte rapid pragul de 4 lei, ceea ce psihologic ar fi fostdevastator. BNR vindea valută ca să nu-l scape de sub control, dinbănci se scoteau bani de frica crizei externe care începuse să facăravagii, leii se transformau în valută care pleca afară printr-unsimplu enter din calculator, iar speculatorii, şi cei străini şicei români, erau deja cu dinţii în beregată.
Ca să poată să reziste, BNR a făcut ceea ce am citit în cărţilede istorie că făceau înaintaşii noştri când veneau cotropitorii:pârjoleau pământurile, otrăveau fântânile şi apoi se retrăgeau înmunţi. A secat piaţa de lei astfel încât cei care speculau peeuro/leu să nu aibă lei ca să-şi finanţeze poziţiile, i-a chemat laordine pe trezorieri şi dealeri, le-a arătat cum trebuie să cotezeatât cursul, cât şi dobânzile la lei, a introdus măsuriadministrative de plafonare a dobânzilor de referinţă interbancareRobid/Robor, a folosit avertizarea publică: "Trebuie să vedem dacăcotaţiile sunt adevărate. Dacă cine cumpără valută îşi permite săplătească dobânzile mari. Cursul va fi determinat de piaţă încontinuare, dar de una care să funcţioneze real. Nu de una unde secotează opţiuni în timpul nopţii şi dimineaţa vine cineva şi lepreia. Am trăit mai multe momente când România a fost bătută cucuvinte. Piaţa să funcţioneze cum trebuie, cine vrea să speculezepe leu să aibă lei". Aşa spunea Isărescu pe 13 octombrie. Iarstrăinii, care nu au studiat istoria noastră, s-au trezit că pur şisimplu nu au lei, că dealerii locali nu le mai răspund la telefon,iar cei care mai ridicau receptorul le explicau că nu pot să-iajute. Poate altădată. Străinilor nu le venea să creadă. ChiarIsărescu menţiona că un vicepreşedinte de la Merrill Lynch îl căutanoaptea acasă la telefon să-l întrebe de unde să facă rost delei.
Care a fost rezultatul?
Vineri, 17 octombrie 2008, pentru prima dată în istoria pieţeiinterbancare locale, unele bănci nu şi-au închis poziţiile dinlipsă de lei. Dobânzile overnight la lei au explodat la 80% pean.
În loc de câştig, speculatorii străini care au pariat în celetrei săptămâni pe creşterea cursului euro faţă de leu se vedeaunevoiţi să contabilizeze pierderi de zeci de milioane de euro, dupăce BNR a lăsat piaţa fără lichidităţi, forţându-i astfel să îşiînchidă poziţiile pe minus. Aşa scria ZF atunci. Toate numele greledin lumea financiară, de la Morgan Stanley la Goldman Sachs,Barclays sau Calyon (bănci care de fapt au probleme pe pieţelelocale, apelând la banii statului) au jucat contra leului. Toţi aucumpărat agresiv valută miercuri (pe 15 octombrie), fără să aibălei, pe care s-au gândit că o să-i împrumute la decontareatranzacţiilor, la două zile după. Vineri, când aceste cumpărări arfi trebuit decontate, străinii au încercat să împrumute lei de pepiaţa monetară, însă cum oferta era limitată, dobânzile au urcatspectaculos. Speculatorii au plătit chiar şi 80% pe an pentru aatrage lei pentru o zi, însă chiar şi la aceste niveluri, niciobancă locală nu mai era dispusă să ofere împrumuturi.
Luni, 20 octombrie 2008, la redeschiderea pieţei, dobânzile erauşi mai sus: 100-150%. Fiecare pârlea pe fiecare. Şi toţi pestrăini. A fost măcel. O parte dintre bancherii români, presaţi debăncile mamă şi clienţii lor externi, au bătut la uşa premieruluiTăriceanu ca să se plângă de ce făcea Isărescu.
Marţi a fost la fel. Dobânzile crescuseră şi mai mult, băncilecare aveau lei îşi protejau poziţiile şi nu mai dădeau la nimeni.Tensiunea era maximă. BNR încerca astfel să-i determine pe cei careluaseră poziţii pe creşterea euro să vândă din euro pentru a facerost de lei. Era singura cale de stopare a atacurilor şi de evitarea trecerii cursului atunci peste nivelul de 4 lei/euro. La fel s-aîntâmplat şi în următoarele zile. Ameninţările verbale ale BNRerau peste tot. Nimeni nu mai vorbea. Glumind, dar cu un adevărcrunt, dealerii au fost puşi să aleagă: ori se fac prezentatori TVşi rămân acolo dacă vor să-şi dea cu părerea, ori stau în bancalor. Şi au stat în banca lor. Cu autoritatea centrală nu tepui.
Cam aşa a fost luna octombrie 2008, una dintre cele maitensionate luni. Care a lăsat urme adânci în piaţă şi în minteamultor oameni.
Şi acum îmi amintesc cum miercuri, pe 22 octombrie, pe la prânza sunat telefonul. A fost un monolog extrem de scurt şi furios: "Pefrontispiciul ziarului stă leul românesc sau leul ING-ului (nr.red. - reprezenta astfel generic speculatorii)? Ce scrieţi voiacolo?!"
Cristian Hostiuc este directorul editorial alZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
