"Sursele" au zis: preşedintele caută un premierindependent/tehnocrat. Şi a început născocirea listelor depotenţiali candidaţi. Noroc că tot "sursele" au rezolvat problemaşi mai multe nume s-au rostogolit rapid pe fluxurile media.
În fruntea listei, nimic nou: Mugur Isărescu, guvernator al BNRtimp de 20 de ani, fost premier în perioada 1999 - 2000 şi candidat"de serviciu" pentru acest post de fiecare dată când se iveşte vreocriză guvernamentală. Isărescu împlineşte la vară 62 de ani.Întrebat într-un interviu televizat din ianuarie de ce seîncăpăţânează să refuze propunerea de a redeveni premier, a invocatchestiuni legate de vârstă, de o anume vigoare care s-ar cerepentru această poziţie, dar a menţionat şi problema susţineriipolitice, având în vedere inclusiv experienţa mandatului de şef alguvernului de la finalul regimului Constantinescu, Isărescuarătându-se marcat de lipsa sprijinului în Parlament pentruCabinetul pe care îl conducea.
Pe aceeaşi listă, un alt nume care apare deja în mod "reflex" defiecare dată când "se caută" un premier: Mihai Tănăsescu, 55 deani, actualul reprezentant al României la FMI. El şi-a făcut unnume ca ministru de finanţe în Cabinetul Adrian Năstase, fiind şivicepreşedinte al PSD. A intrat în Parlament la sfârşitul lui 2004ca deputat PSD de Argeş, ajungând preşedinte al Comisiei debuget-finanţe de la Camera Deputaţilor. Treptat el s-a îndepărtatînsă de PSD şi s-a apropiat foarte mult de BNR, care l-a şipropulsat în 2007 în funcţia de reprezentant al României laFMI.
Intrarea pe orbita băncii centrale l-a "curăţat" repede debalastul politic. Dacă în primii ani de mandat la FMI avea poziţiicritice la adresa guvernului de la Bucureşti pe care de fapt îlreprezenta oficial, având în schimb susţinerea BNR, după încheiereaîn 2009 a acordului dintre România şi FMI, Tănăsescu a adoptatîncet-încet un discurs nu numai de susţinere a necesităţiiacordului, dar şi de apreciere a măsurilor adoptate de Guvern.
Pe măsură ce şi-a înmulţit apariţiile publice la BNR, alături deguvernatorul Mugur Isărescu, a împrumutat din alura de tehnocrat şiastfel a ajuns ca numele să-i fie invocat drept potenţial candidatpentru postul de premier. În timpul crizei guvernamentale de lasfârşitul lui 2009, era prezentat şi ca posibil ministru alfinanţelor, însă pentru Tănăsescu această poziţie era deja bifată,aspiraţiile sale ţintind mai sus.
Pentru a nu lăsa publicul să cadă pradă plictiselii, "sursele"au lansat pe ecrane şi un nume nou, ocolit în precedentele căutăride premier: Cristian Popa, viceguvernator al BNR responsabil cupolitica monetară, adică principala axă a băncii centrale mai alesîntr-o perioadă de criză economică prelungită.
La 47 de ani neîmpliniţi, nu are problema de vârstă despre carevorbea Isărescu. Apoi, după 12 ani ca viceguvernator al BNR, oschimbare de CV nu ar pica deloc rău, mai ales că poziţia depremier ocupată chiar şi pentru numai doi ani i-ar deschideperspectiva de a ieşi din umbra lui Isărescu şi de a obţine opoziţionare mai bună pentru o eventuală candidatură la funcţia deguvernator al BNR, care ar redeveni disponibilă în toamna lui2014.
Cu toate că nu are o imagine publică prea cunoscută, Isărescualocându-i postura de "corifeu" al politicii monetare care vine cuexplicaţii tehnice la finalul conferinţelor de presă, Popa a găsitsprijinul politic pentru a fi reales de două ori de către Parlamentpe postul de viceguvernator, în 2009 având susţinerea PD-L.
În cazul său, "sursele" chiar au plusat cu oareşce detalii:întâi ar fi fost nervos din cauza speculaţiilor apărute în presă,apoi ar fi avut o întâlnire separată cu preşedintele, ba chiar arfi cerut dreptul să-şi aleagă miniştrii pe domeniile economice.
Oficial, el nu a avut însă nicio reacţie, nearătându-seinteresat să dezumfle eventual această postura de candidat lafuncţia de premier atribuită de "surse".
Oricum, apare ca evidentă orientarea preferinţelor preşedinteluispre zona financiar-bancară pentru căutarea unui posibil succesoral actualului premier.
Dar toată această "căutare" îl scapă din vedere tocmai peadevăratul premier al României din ultimii doi ani,negociatorul-şef al FMI Jeffrey Franks. El a făcut eforturi maripentru a intra în această postură: pe lângă faptul că a ghidattoată politica economică şi iniţiativele legislative ale guvernuluiîn materie de economie, a luat lecţii intensive de limba română,declară că îi plac românii, a început să-i placă şi sarmalele şiface turul mass-media de fiecare dată când ajunge la Bucureşti.Vine o dată pe trimestru şi spune ce mai e de făcut, atribuindu-şideja la nivel de discurs apartenenţa la exerciţiul de decizieeconomică din România.
Ca un adevărat premier, numai la ultima vizită de luna trecutăel s-a întâlnit cu mai mulţi bancheri, oameni de afaceri şisindicalişti decât a văzut Emil Boc în toate mandatele sale. Levorbeşte investitorilor şi analiştilor străini despre România laconferinţe internaţionale cum Boc n-a ajuns s-o facă niciodată. Maimult, "doctorul" de la FMI îşi asumă acum responsabilitateascoaterii României din recesiune, recunoscând că în primul an deacord n-a nimerit dozajul perfuziilor. Probabil că Franks ştie maimulte despre economia românească decât oricare membru veritabil alguvernului Boc, chiar dacă se miră că prima problemă de care seplânge primarul Braşovului este lipsa autostrăzii spre Bucureşti.Adică mai are de aflat şi de învăţat despre România.
Dar tocmai a încheiat negocierea unui nou acord pe doi ani, aşacă politicienii îşi pot permite să se ocupe liniştiţi şi decăutarea unui premier. Franks e deja la post.
Răzvan Voican este redactor-şef adjunct alZF
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
