Am început să scriu despre energie prin 2006 aşa că pierdusem toate marile privătizări. Pierdusem vânzarea celei mai mari companii din România, Petrom, ratasem cedarea distribuţiilor de energie şi inspiram aerul rarefiat al ideii măgulitoare de campion regional energetic, pursânge românesc. Se terminase cu privatizările, erau timpurile în care puteam şi noi să facem ceva cu adevărat important. Cel puţin aşa credeam. Aşa că în mandatul lui Varujan Vosganian la Ministerul Economiei începusem cu toţii să credem în ideea de campion naţional. Hârtii, prezentări, conferinţe, planuri, idei, nimic nu trebuia să ne abată de la acest drum care era salvarea companiilor energetice.
A venit un nou ministru, Adriean Videanu. Hârtii, prezentări, conferinţe, planuri, idei, care ne arătau că este greşit să avem un campion naţional, cea mai bună variantă fiind aceea a înfiinţării a doi giganţi energetici. Perfect! Doi să fie, dar campioni, că doar putem şi noi, că avem companii în energie care stârnesc invidii. A plecat şi Videanu şi giganţii tot nu s-au făcut. A venit Ion Ariton, ministrul pe care nu l-am văzut decât o dată, cinci minute, în prima şi ultima conferinţă de presă ţinută în Bucureşti, în care a spus că va duce mai departe planurile predecesorului său. C
ei doi giganţi însă au ajuns din ce în ce mai mici şi s-au transformat în complexuri pe cărbuni. Tot era ceva, dar dacă înainte ideea era ca România să creeze campioni pentru ea, acum creează campioni pentru a-i vinde la "sfaturile" FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europeane. Aşa că din trei planuri energice de reorganizare în energie s-a ajuns la un singur plan, impus, de vânzare a aproape tot ce înseamnă energie. Astfel, după ani de analize, de conferinţe, de întrebări, am ajuns la fel ca în 2004 - 2005 şi suntem pe coama unui nou val de privatizări când toţi în jurul nostru şi-au clădit campioni sau ţin cu dinţii de firmele care cu adevărat contează pentru o economie.
În 2011 ne-am întors de unde am plecat în energie, am ajuns la vânzarea de active pentru a stinge datorii, am uitat de toţi campionii şi giganţii regionali visaţi şi am ajuns la concluzia că nici măcar să conducem ce avem nu suntem în stare, aşa că deschidem calea managerilor străini. Cam asta a fost pentru mine anul 2011, un an în care mi-am dat seama că am scris degeaba tot crezând în fel şi fel de idei prin care se dorea dezvoltarea unor companii mari în energie pentru a ajunge în final să realizez că tot la cedări suntem cei mai pricepuţi. Păcat.
Roxana Petrescu este redactor ZF/ companii
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
