Pe 31 ianuarie 2022 Consiliul Concurenţei a anunţat oficial că a declanşat o investigaţie în rândul unor companii din industria automotive, care s-ar fi înţeles între ele pentru a-şi împărţi piaţa forţei de muncă calificată şi să nu se concureze între ele.
Practicile, numite “No-Poach”, prin care companiile se înţeleg să nu contacteze, recruteze şi/sau angajeze persoane care lucrează şi/sau care au lucrat la vreuna dintre firmele implicate, elimită concurenţa reală între companii pentru atragerea angajaţilor creând bariere artificiale pe piaţă, scăzând mobilitata forţei de muncă, chiar ţinând-o captivă, menţionează Consiliul Concurenţei.
“Practic, aceste acorduri au drept consecinţă menţinerea nivelului salarial pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real.”
Consiliul Concurenţei precizează că această investigaţie a fost declanşată şi ca urmare a informaţiilor primite pe platforma avertizorilor de concurenţă.
În acest caz, cea mai cunoscută companie investigată este Renault Technologie Roumanie SRL.
Eu sper că această înţelegere să nu fie adevărată.
Anunţul făcut de Consiliul Concurenţei mi-a adus aminte de un comenariu făcut acum câţiva ani de un cititor al ZF, inginer din Sibiu, care îmi semnala faptul că pe piaţa din Sibiu nu puteai găsi o ofertă mai bună de la concurenţă dacă ai fi vrut să pleci din propria companie. Deşi erau anunţuri de angajare peste tot, iar companiile arătau că au nevoie de angajaţi, în realitate, când primeai oferta, ea aproape că nu diferea de ceea ce aveai. Asta în cazul în care primeai o ofertă, pentru că de cele mai multe ori nu mai erai contactat după prima discuţie. Teoretic puteai să te muţi, practic nu. Pentru că firma concurentă nu vrea să te angajeze sau se înţelesese cu angajatorul iniţial să nu se bată pe oameni şi să nu-şi fure angajaţii.
Acum două săptămâni, la o conferinţă pe tema industriei din România, în panelul de discuţii legat de forţa de muncă, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, spunea că “toată lumea vorbeşte că ne-au plecat 20.000 de medici, dar nu se vorbeşte despre faptul că au plecat 200.000 de ingineri”.
Foarte mulţi români, între 4-5 milioane, au plecat din România în Occident din 1990 încoace pentru a-şi găsi un trai mai bun, un job, un salariu, o şcoală, un spital, un respect al administraţiei publice mai mare decât cel primit în ţară.
Dar printre ei au fost şi români care au plecat în afară pentru că nu au primit o ofertă de job mai bună pentru a rămâne în ţară. Bineînţeles că nu contează numai salariul, dar salariul ajunge să fie până la urmă cel mai important criteriu.
Nu ştiu cum reacţionează aceşti români când află că firmele s-ar fi înţeles să nu se concureze între ele pentru angajaţi şi să nu ofere salarii mai mari.
Piaţa muncii din România a ajuns principala problemă pentru companii din cauza secării bazinului. Au plecat prea mulţi români, iar cei care sunt disponibili în ţară – cam 2 milioane – nu au niciun motiv să se trezească dimineaţă să vină la muncă. Mulţi sunt din mediul rural, iar cei din mediul urban fac bani gri, negri etc.
Conform eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, anul 2022 a debutat la o intensitate record pentru piaţa de recrutare: în ianuarie au fost publicate peste 37.000 de joburi pe eJobs, în creştere cu 61% faţă de ianuarie 2021. De asemenea, se înregistrează o creştere de 29% a ofertei de joburi şi faţă de ianuarie 2020, perioadă încă pre-pandemică şi extrem de efervescentă pentru piaţa muncii. Domeniile care au scos la bătaie cele mai multe locuri de muncă în ianuarie 2022 au fost retail, prestări servicii, transport/logistică, producţie, call-center, BPO şi IT&C, menţionează eJobs.
În Bucureşti este mai greu să controlezi piaţa muncii având în vedere oferta şi cererea, numărul mai mare de companii. Dar în provincie - şi aici nu mă refer la Cluj, Timişoara, chiar Iaşi -, unde nu există investiţii, investitori, companii, ofertele de muncă nu sunt atât de generoase, iar piaţa este diferită şi poate fi controlată mai uşor, mai ales dacă sunt unici angajatori. Plus că acolo, în aceste judeţe, în jumătate din România, statul este principalul angajator şi atunci când apar joburi în companiile private, mai ales cele străine, este bătaie.
Spre exemplu, eJobs a dat publicităţii un studiu legat de piaţa de retail, acolo unde fluctuaţia de personal şi cererea sunt destul de ridicate. Dacă în Bucureşti salariul mediu în retail este de 3.500 de lei net, în Cluj – 3.000 de lei net, Timişoara – 3.000 de lei net, Oradea – 3.000 de lei net, Iaşi – 3.000 de lei net, în Călăraşi salariul mediu net din retail este de 1.996 de lei, în Drobeta-Turnu Severin 1.750 de lei, Paşcani – 1.700 de lei, Vălenii de Munte 1.700 de lei, Petroşani 1.700 de lei.
De peste doi ani de zile, ZF publică în fiecare zi Un salariu pe zi pe baza datelor furnizate de BestJobs, eJobs, undelucrăm.ro, platforme de recrutare online.
La ce criză este pe piaţa muncii, după cum spun companiile, salariile nete ar trebui să fie mult mai mari, în special pentru poziţiile superioare.
Conform raportului pe 2021 al eJobs, în studiul lor legat de salariile nete, Slario – un comparator ce conţine peste 340.000 de date salariale -, dispersia salarială din România nu este chiar încurajatoare: 12,2% au salarii sub 2.000 de lei net, 28,4% au un salariu cuprins între 2.001-3.000 de lei net, 21,6% au un salariu cuprins între 3.001-4.000 de lei net, 26,1% au un salariu cuprins între 4.001-7.000 de lei net, 7,9% au între 7.001-10.000 de lei net, iar 3,8% dintre cei care şi-au introdus salariul au peste 10.000 de lei net pe lună.
Deci 50% dintre salarii sunt cuprinse între 2.001-.4.000 de lei.
De foarte multe ori multinaţionalele protestează atunci când guvernul majorează salariul minim pe economie, susţinând că firmele şi piaţa ar trebui să decidă care este nivelul salarial.
Dar ce te faci atunci când firmele se înţeleg între ele să nu accepte angajaţi de la concurenţă sau să nu crească salariile peste un anumit nivel?
Ani de zile, economiştii de la noi au susţinut că economia nu poate plăti salarii mai mari pentru că nivelul de productivitate, de pregătire a angajaţilor nu justifică acest lucru şi s-ar distruge locuri de muncă. Iar această afirmaţie era împinsă în faţă de către companii, de către multinaţionale.
Din 2012 încoace salariul minim a crescut cu 150%, iar salariul mediu cu 100%, ceea ce a dus la o creştere în euro substanţială şi nu s-au distrus locuri de muncă, ci dimpotrivă, au fost create în plus 700.000 de locuri de muncă, de la 4,3 milioane la aproape 5 milioane, pe fondul unei dublări a PIB-ului de la 120 de miliarde de euro la 240 de miliarde de euro.
Dacă ne uităm la rezultatele economice şi la nivel general, şi la nivelul companiilor, România a înregistrat creşteri de productivitate care într-adevăr au fost acoperite şi prin creşteri salariale.
Până la urmă, nimeni nu ştie care este un salariu corect, această noţiune nici nu ar trebui să existe. Dar companiile nu ar trebui să se mai plângă că piaţa muncii este grea, că este critică dacă în spatele acestor afirmaţii se găsesc înţelegeri anticoncurenţiale, mai ales dacă sunt confirmate de către Consiliul Concurenţei.
