Opinii

UDMR ia virusi damboviteni

11.03.2003, 00:00 9

UDMR, una din cele mai bine educate organizatii politice din Romania, a inceput sa dea semne de oboseala, dupa 12 ani in care si-a exersat cu brio modelul politic. Astazi, puterea sa - data de exercitiul negocierii, de pluralismul platformelor din interior, de obstinatia urmaririi si indeplinirii telurilor programatice; in fond Uniunea a impus in Romania limita maxima de negociere - i-a devenit slabiciune. Iar in slabiciune, UDMR copie obiceiurile politicii dambovitene. Din varii motive - neintelegeri cu liderii "exclusivisti", cu "elita" de la Bucuresti a Uniunii, dintr-o asa zisa departare a acestora fata de interesele reale ale maghiarimii, poate si din mici nemultumiri fata de reprezentarea in conducere - s-a constituit la Targu Mures Miscarea Reformista. Ea a fost repede salutata de Sabin Gherman, cel care s-a saturat de Romania si care se ofera sa-i fie "partener de nadejde". Tot ca sa se serveasca mai bine interesele maghiarilor anunta si Laszlo Tokes infiintarea unei "Administrari a Comunitatii Maghiare din Romania" care ar trebui sa functioneze ca un parlament intern.
Problema UDMR, la jumatatea mandatului, nu este ca nu s-ar mai gasi o cale de intelegere intre moderati si radicali si trebuie inventate tot felul de organisme sau grupari ca sa fie optim reprezentata baza electorala. Uniunea se confrunta, la fel ca si partidele Opozitiei parlamentare si neparlamentare cu o situatie politica ce o depaseste. Introducerea probabila a votului uninominal are si efecte secundare: restrangerea drastica a numarului partidelor din parlament. Astfel, Uniunea va pierde din influenta sa reala, necalificandu-se pentru Senat, situatie obiectiva unde nu ajuta nici radicalismul, nici Sabin Gherman si nici parlamentul intern. Aceeasi problema o au si PNL si PD, partide oarecum resemnate cu perspectiva, cat timp  va exista transparenta in privinta alesilor. Numai ca UDMR va pierde sI statututul de partid de guvernamant, singurul care i-a permis sa impuna chestiuni programatice ca invatamantul in limba maghiara. Nu a existat pana astazi o strategie a UDMR fata de schimbarile in discutie din Legea electorala. Nu a existat de asemenea nici un protest public, fie din partea moderatilor, fie din cea a radicalilor fata de o chestiune imediata - organizarea referendumului pentru inlocuirea primarului UDMR din Odorheiul Secuiesc - Szasz Jeno. Primarul e si el un radical. In schimb s-au gasit in sanul Uniunii mari energii pentru delimitari - nu scindari, cum se precizeaza in vocabularul precis al Uniuniii - capacitate de altfel, dovedita in situatii grele si de partide care astazi privesc jocul politic din afara Parlamentului, necontenind sa se certe si astazi cu colegii, si situati confortabil fiecare in partidul sau actiunea lui.      

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24