Felul in care parlamentarii romani inteleg, intre campaniile electorale, sa se raporteze la cetatenii pe care ii reprezinta era pana de curand rezumat de o inscriptie gravata in bronz pe una dintre intrarile vechii cladiri a Senatului.
Accesul in fostul sediu central al Partidului Comunist era permis cetatenilor care doreau sa-si intalneasca alesul numai pe poarta folosita in mod curent de functionarii parlamentari. Usa era explicit marcata de o placa pe care scria "intrare personal". Vreme de cincisprezece ani si patru legislaturi, senatorii, toti impreuna si fiecare in parte, fie nu s-au interesat niciodata cum ajung la ei cetatenii pe care ii intalnesc in propriul birou, fie au considerat intru totul fireasca includerea alegatorilor in categoria personalului de serviciu. Ca atare, desi discret, mesajul era deosebit de puternic prin modul spontan si natural in care era formulat: alegatorii, secretarele, soferii, consilierii si ingrijitorii alcatuiesc la un loc personalul senatorilor, constituie in indiviziune o populatie de asistenti, al carei rost esential este acela de a le facilita alesilor opera de deliberare si de legiferare. Lucrurile nu stau altfel nici la sediile ministerelor si ale principalelor agentii guvernamentale: cetatenii veniti cu treburi nu sunt niciodata poftiti pe usa principala, rezervata cu exclusivitate demnitarilor. In institutiile publice nationale, ai caror titulari detin un mandat electiv direct sau in-direct, membrii de rand ai natiunii nu au acces decat pe intrarea de serviciu.
Nu avem aici de-a face cu o simpla anecdota grafica sau arhitectonica, ci cu o veche si autentica doctrina. In traditia dreptului constitutional romanesc, alegatorul nu este altceva decat un "functionar national", convocat la urne pe cale administrativa. Atunci cand voteaza, cetatenii nu se afla in situatia de a-si valorifica un drept subiectiv, pe care-l detin in calitate de materie constitutiva a natiunii politice, ci sunt chemati sa actioneze, la comanda guvernului si in cadrele stabilite de legiuitor, in serviciul statului national unitar roman ca depozitar al unei suverani-tati nominale. Sau, cu o formula memorabila a lui Traian Basescu, cetatenii sunt pusi sa faca o "treaba" pentru alesii lor. In sinteza, cetateanul - inclusiv in ipostaza sa de elector - se afla in serviciul statului si al reprezentantilor sai, indiferent de autoritatea pe care acestia o intrupeaza, executiva, legislativa sau judecatoreasca.
Daca puterea executiva si cea legislativa
s-au deprins uneori sa afirme, cu titlu sezonier si doar la nivelul limbajului, ca se afla in serviciul cetatenilor, sistemul judiciar romanesc postcomunist este construit in asa fel incat nu se fereste sa ascunda faptul ca cetatenii nu-l pot frecventa decat pe usa din dos. Avem de-a face, in acest caz, cu un element de conceptie a sistemului, a carui origine se regaseste in litera si spiritul Constitutiei din 1991 si al revizuirii constitutionale din 2003. In Romania, judecatorii si procurorii sunt deopotriva magistrati inamovibili, a caror independenta este nu numai garantata, dar si aparent absoluta. Seful DNA a reamintit saptamana trecuta ca procurorii nu au de dat socoteala nimanui pentru investigatiile lor si nu trebuie sa explice cuiva, nici macar primului-ministru, ce au de gand sa intreprinda si impotriva cui. Daca unui cetatean care se intampla sa conduca guvernul ii este refuzat dreptul de a patrunde in arcanele sistemului de urmarire penala, fiind in schimb obligat sa se prezinte la Parchet ori de cate ori este citat, ce drepturi mai au oare ceilalti cetateni, care apartin categoriei comune a personalului de serviciu neremunerat al statului? Corporatia magistratilor romani a fost protejata de inamovibilitate, scoasa de sub orice control cetatenesc si investita cu atributul independentei in absenta oricarei dezbateri despre felul in care dreptul insusi este inteles, predat si practicat in Romania dupa demiterea totalitarismului. Judecatorii si procurorii care au activat in sistemul comunist ori au fost formati de profesori comunisti au devenit inamovibili si independenti inainte ca profesia lor sa fie supusa fie si celei mai neinsemnate reforme conceptuale si procedurale. Codul de procedura penala care asigura superioritatea si iresponsabilitatea procurorilor fata de toti ceilalti cetateni este inca, cu unele modificari, cel din 1968, caracterizat de un deplin ocultism al procedurilor de ancheta, al invinuirii si inculparii. La limita si fara a transgresa limitele legii, unui cetatean ii poate fi interzis dreptul la aparare pana in faza de rechizitoriu. Libertatea cetatenilor, ca si buna lor reputatie sunt in continuare supuse autoritatii discretionare, independente, inamovibile si iresponsabile politic, juridic si civic de care se bucura corporatia nereformata a magistratilor.
Lasand deoparte permanentele suspiciuni de coruptie si partialitate ce afecteaza sistemul si care nu pot fi cu adevarat verificate decat tot de sistem, ramane un fapt incontestabil. Juristii romani sunt incurajati sa gandeasca dreptul in cadrele fixate de comunism si sunt oficial condusi in activitatea lor de doua principii de sorginte stalinista: pe de o parte, tot ceea ce nu este explicit permis prin lege este in fapt interzis (principiu care a condus in 2005 activitatea reglementara a Ministerului Finantelor Publice de pilda); pe de alta parte, orice cetatean interpelat de politie si justitie este socotit vinovat pana in momentul in care reuseste sa-si dovedeasca nevinovatia. Probabil ca actualul sef al DNA isi datoreaza numirea tocmai faptului ca este un veteran al prezumtiei de vinovatie. Iar numirea sa a fost hotarata de un membru al executivului, cu asentimentul implicit al unui legislativ care, aflat la a cincea legislatura postcomunista, nu socoteste inca necesara si oportuna inlocuirea codurilor de drept comuniste, si cu complicitatea raportorilor Comisiei Europene care nu par scandalizati de faptul ca cetatenii romani, pe cale de a deveni europeni, nu au acces la justitie decat pe usa din dos.
* Daniel Barbu este profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
