Politică

A inceput hora candidaturilor pentru fotoliul lui Nastase la Camera Deputatilor

16.03.2006, 00:00 12

Anuntul demisiei lui Adrian Nastase de la presedintia Camerei Deputatilor a deschis portile pentru noi negocieri privind desemnarea succesorului.

Atat Alianta D.A. PNL-PD, cat si PSD revendica dreptul de a numi un candidat la sefia Camerei, in timp ce lista propunerilor s-a imbogatit cu un nou candidat din partea Partidului Conservator.

Desemnarea viitorului presedinte al Camerei va avea loc la inceputul saptamanii viitoare. Nastase a anuntat ca isi va prezenta in aceasta dimineata demisia in fata deputatilor.

PSD nu va renunta insa la presedintia Camerei Deputatilor si isi va pregati un candidat propriu, a anuntat ieri presedintele social-democrat Mircea Geoana.

"Luni este votul si sunt convins ca exista premise suficient de favorabile ca sa putem avea o sansa pentru a pastra aceasta pozitie pe care am castigat-o prin votul pesedistilor si al simpatizantilor nostri si pe care avem obligatia sa ne luptam sa o pastram", a spus Geoana.

In PSD sunt vehiculate numele lui Valer Dorneanu, Miron Mitrea si Victor Ponta, ca succesori ai lui Nastase. Geoana nu a comentat insa asupra nominalizarilor. O mana de ajutor pentru PSD ar putea intinde Partidul Conservator, care a anuntat ieri ca o va nominaliza pe Daniela Popa drept candidat la presedintia Camerei, invocand o hotarare a Curtii Constitutionale, care ar sustine obligativitatea pastrarii configuratiei politice initiale a Biroului Permanent la alegerea unui nou presedinte al acestui for. PC a intrat in Parlament cu ajutorul social-democratilor, pe o lista comuna, ceea ce le-a facilitat social-democratilor obtinerea presedintiei Camerei Deputatilor si a Senatului la sfarsitul lui 2004. Insistand cu aceasta argumentatie, PC le-ar putea strica la vot planurile partenerilor de guvernare din Alianta, care au convenit deja asupra unui candidat propriu in toamna anului trecut, cand coalitia a incercat sa ii inlocuiasca pe presedintii celor doua camere, prin modificarea regulamentelor interne.

In toamna, ministrul pentru Relatia cu Par-lamentul, Bogdan Olteanu, fusese desemnat de deputatii liberali drept candidat, in timp ce senatorii PNL-PD (in aceasta Camera Alianta are grup comun) il alesesera pe Radu Berceanu. Ieri, PNL si PD au reconfirmat candidatura lui Olteanu, care are cele mai mari sanse intrucat Alianta are cei mai multi deputati.



Ce spune regulamentul Camerei Deputatilor

* Art. 20 - (4) Calitatea de presedinte al Camerei Deputatilor (...) inceteaza in urma demisiei, a revocarii sau a pierderii calitatii de deputat.

* Art. 21. - (1) Presedintele Camerei Deputatilor este ales (...) prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt inscrise, in ordine alfabetica, numele si prenumele tuturor candidatilor propusi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singura propunere.

(2) Este declarat ales presedinte al Camerei Deputatilor candidatul care a intrunit votul majoritatii deputatilor.

* Art. 28. - (1) Functia de presedinte al Camerei Deputatilor, devenita vacanta in timpul legislaturii din alte motive decat revocarea, se ocupa cu respectarea dispozitiilor art. 21.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO